Semnificația alegerilor din Decemvrie 1937 în evoluția politică a Neamului Românesc (I)

Cuvântul politică are un înţeles larg. În rândurile ce urmează nu se ia însă în seamă nici înţelesul de ştiinţă a organizării Statului, nici cel de artă a guvernării popoarelor, ci acel mai restrâns de activitate ce are drept scop schimbarea stării spirituale sociale sau economice dintr’o tară intr’un moment oarecare. lntr’adevăr, se poate uşor …

mai multSemnificația alegerilor din Decemvrie 1937 în evoluția politică a Neamului Românesc (I)

Prima și ultima întâlnire cu Comandantul Bunei Vestiri, Ilie Gârneață

Participam la Congresul academic dela Munchen. Ajungând mai târziu în sala de conferinţe, am găsit un loc liber chiar lângă Bădia Gârneaţă şi Ghită Racoveanu. In pauză au urmat presentările şi astfel ne-am cunoscut. In cursul uneia dintre conferinte, Bădia Gârneaţă şi G. Racoveanu au părăsit sala. Mi s’a părut că mi-au făcut şi mie …

mai multPrima și ultima întâlnire cu Comandantul Bunei Vestiri, Ilie Gârneață

Ilie Gârneață – crâmpei de amintiri

În cele patru decenii şi mai bine, de când l-am cunoscut pe mult regretatul Comandant al Bunei Vestiri ILIE GÂRNEAȚĂ, amintirile abundă. Din noianul lor, vom desprinde câteva, menite să contribuie la reliefarea gingăşiei sale sufleteşti, pe care el ţinea să o păstreze ascunsă ca o comoară. Pe Ilie Gârneaţă l-am văzut pentru prima dată …

mai multIlie Gârneață – crâmpei de amintiri

Ion Moța – La Icoană

De la icoană şi altar am pornit, apoi am rătăcit o bucată de vreme purtaţi de valurile omeneşti şi n-am ajuns la nici un mal, cu toata curăţenia impulsurilor noastre (ramasă interioară, nu impusă valului care ne purta)… Acum, cu sufletul greu, răzleţiţi, sfârtecaţi, ne strângem la adăpost, la singura căldură şi alinare, tărie şi …

mai multIon Moța – La Icoană

Omagiu profanator

„Țara şi Exilul” de sub direcţia lui Gheorghe Costea a publicat, în fascicolul pe Mai-Iunie 1972, un articol „omagial” întitulat „La un an dela moartea lui Ilie Gârneață”. Au trecut mulţi şi grei ani de când autorul acelui articol a terminat de scoborit şi ultima treaptă a omeniei. Zic ultima, pentrucă dincolo de ea, în …

mai multOmagiu profanator