Semnificația alegerilor din Decemvrie 1937 în evoluția politică a Neamului Românesc (I)

Cuvântul politică are un înţeles larg. În rândurile ce urmează nu se ia însă în seamă nici înţelesul de ştiinţă a organizării Statului, nici cel de artă a guvernării popoarelor, ci acel mai restrâns de activitate ce are drept scop schimbarea stării spirituale sociale sau economice dintr’o tară intr’un moment oarecare. lntr’adevăr, se poate uşor observa că activitatea numită în limbaj comun „politică“, este o activitate al cărui scop denumit doctrină, ideologie, program, tinde spre o modificare a unei stări de lucruri existente. Cu alte vorbe, dăm cuvântului politică înţelesul pe care-l are în vorbirea zilnică (Ar urma ca un corolar, să nu existe activitate politică conservatoare, adică de menținere a ordinei sociale existente. Concluzia este numai aparent logică. În fapt, o politică conservatoare există, dar numai când a apărut mișcarea de schimbare a stării existente și ca o contra-pondere a ei).

Activitatea politică, în înţelesul pe care-l dăm aici, nu a putut exista decat dela apariţia capitalismului care a înlăturat economia patriarhală cu ierarhia socială rigidă şi imuabilă; în „ancien regime“, politica era atributul exclusiv al monarhului. in era nouă, în faţa unei schimbări din ce în ce mai grăbite a structurii economice şi implicit a celei sociale, apar conflicte de interese sau idealuri, de neimpăcat în multe cazuri. Pentru apărarea acestor interese se constitue partide politice, adică asociaţiuni de partizani ce reprezintă numai o „parte“ din totalitatea naţiunii, cu scopul de a face să triumfe idealul sau interesul ce le-a format justificarea constituirii.

Partidul politic apare astfel ca instrumentul schimbărilor in structura socială şi economică. Totul se face prin partidul politic. Astfel incat tot ce este ideal sau interes deosebit, ajunge să se grupeze în partidul politic: realităţi locale, deosebite dela o regiune naturală sau istorică la alta, – stări de spirit trecătoare în timp, dar care isbutesc să lase urme durabile,- interese sau idealuri generale ale naţiunii, – nu se pot manifesta decât prin intermediul partidului politic.

Deaceea, un studiu al vieţii politice de astăzi, în ce are viu şi ce este cu adevărat, nu poate fi rezumarea Constituţiei, a legii administrative şi a legii electorale, ci o cercetare a partidelor politice.

I. Evoluţia politică modernă a neamului românesc

O cercetare politică nu este deplină dacă nu se are in vedere o concepţie sintetică despre ţara supusă cercetării.

Romania este o unitate geografică: un şir rotund de munţi ce cuprind un podiş, unde s’a zămislit naţiunea romană. n vremuri grele, poporul roman a locuit la munte, in depresiunile dintre munţi, unde viaţa era mai înlesnită; în vremuri de linişte, s’a coborat la câmpie unde avea posibilitatea să ducă o vieaţă mai bogată deşi mai nesigură.

Dar Romania este şi o ţară de răspantie, care priveşte în parte spre sud, spre Mediterana de unde a venit influenţa Bizanţului, dar mai tărziu invazia turcească ; spre răsărit, de unde au venit năvălitorii, dela Huni pănă la Tătari şi de unde am avut în veacul al XVIII-lea şi al XIX-lea presiunea moscovită; spre apus, unde stăpânirea ungară s’a continuat prin presiunea politică a monarhiei Habsburgice.

Influenţa străină nu a fost numai politică, ci mai cu seamă spirituală şi economică. Poporul român nu a fost numai sub presiune străină, ci s’a căutat falsificarea spiritualităţii lui şi menţinerea intr’o stare de iobăgie economică, ce nu-i permitea ridicarea la o viaţă mai bună sau in ierarhia socială.

In 1918 se realizează unitatea politică: unitatea spirituală şi economică era un deziderat neimplinit încă.

Istoria României dela Unire încoace este lupta pentru împlinirea unităţii spirituale şi economice; tendinţă manifestată pe calea politicei de unificare administrativă şi judiciară, ce a făurit un cadru unitar formal vieţii sociale; pe calea politicei de educaţie ce a urmărit trezirea conştiinţei adormite şi ridicarea nivelului instrucţiei ; în sfârşit, pe calea ridicării economice prin pătrunderea Românilor în domeniile până acum oprite, în special în credit şi in industrie.

De multe ori, în calea acestei politici s’au făcut greşeli. Astfel necesitatea de unificare a devenit de mai multe ori exagerare unificatoare, fncercăndu-se un acelaşi cadru juridic pentru realităţi deosebite. Pătrunderea Românilor în credit şi industrie nu a fost urmărită cu perseverenţă, pierzand chiar poziţii deţinute demult.

Un fapt de ideologie a contribuit la falsificarea vieţii politice romaneşti: mentalitatea de lege-normă; conducătorii politici, din dorinţa de ridicare a stări or dela noi, influenţaţi fiind de concepţia idealistă a revoluţiei franceze, au elaborat legi ce nu se potriveau situaţiei noastre sociale, ci reprezentau un stadiu mai evoluat, – din convingerea că astfel ajută progresului social. De aci a rezultat deosebirea intre formă şi fond, relevată de Maiorescu încă din 1868 in „Contra direcţiei de azi in cultura romană“, dar care observaţie rămăne valabilă şi astăzi.

Dar cauzele adânci ale acestei stări de fapt erau altele. Numărul celor ce se interesează efectiv de politică, sau mai bine zis numărul acelora ce pot face, adică influenţa efectiv, schimbarea stării sociale, – este redus. Datorită nu unor însuşiri de rassă, ci unui trecut istoric nesigur, – intre clasa conducătoare, a celor puternici, a celor bogaţi, a celor ce pot influenţa politica (să zicem a guvernanţilor) şi a celorlalţi, a guvernaţilor există un drum greu de străbătut. Existenţa unei masse numeroase, dar rămasă fixată în obiceiurile şi tradiţiile ce devin pentru guvernanţi „incultură“ are ca urmare un fel de imperfect, chiar straniu, de aplicare a legilor. Guvernaţii nu reacţionează împotriva unei legi greşite sau periculoase: I se adaptează, dar o golesc de conţinutul ce l-a avut in mintea autorilor ei. Inexistenţa unei clase de mijloc a agravat prăpastia intre guvernanţi şi şuvernaţi prin faptul că n’a putut crea şi pregăti personalul subaltern calificat pentru aplicarea legii in spiritul ei.

Rămasă astfel fără contact cu clasa guvernaţilor şi fără personal ajutător calificat, clasa conducătoare, redusă ca număr, s’a concentrat în capitala ţării, unde s’a răsboit pentru a dispune de dreptul de ordonanţare al încasărilor statului. Rezultatul a fost un regim administrativ centralizat in care toate hotărlrile se iau în capitală, omul politic se ocupă în primul rând de îmbogăţirea sa proprie, iar provincia recurge, în caz de nevoie, la deputat, singurul om cu trecere la centru.

Regimul politic imaginat ln ţări cu altă structură socială, a luat astfel la noi forme specifice. Din această cauză, partidul politic se transformă din reprezentant al unor interese sociale în grupuri de partizani, preocupaţi exclusiv de obţinerea guvernării şi a avantajelor ei.

In cadrul local partidul politic se rezolvă în o serie de satrapii locale, unde rolul hotărîtor îl are un singur om ce devine stăpân efectiv, nu numai politic, al judeţului. Un singur om hotărăşte repartiţia avantajelor de Stat, un singur om hotărăşte ierarhia drepturilor şi obligaţiilor. lar lipsa de instrucţie a unei mari părţi din populaţia noastră are drept urmare politică un rol excesiv de important al deputatului, care devine reprezentantul intereselor locale faţă de atotputernicii dela Bucureşti. Toate interesele, chiar cele mai justificate şi mai drepte, nu se pot rezolva decât prin intervenţia deputatului, desemnat cel mai adesea tot de satrapul local.

In sfârşit, mărirea ţării, complicarea administrativă şi aşezarea socială, au desvoltat în cel mai înalt grad un drept de petiţionare ce rezida in adâncurile sufletului românesc. Cu jalba ‘n proţap a venit totdeauna românul. De când administraţia noastră a luat forma occidentală, cei ce au drept şi chiar cei ce n’au, uzează de dreptul de petiţionare, ori decâteori li se pare că ar avea de revendicat ceva. Administraţiile sunt aglomerate de cantităţile imense de petiţii, venite din toate părţile ţării şi care cer, de cele mai multe ori, nu aplicarea legii, cât scutiri de aplicare a legii.

Cauza acestei exagerări ne apare tot mentalitatea de lege-normă. Legea-normă este abstractă şi deci totdeauna prea severă. Cei izbiţi de aplicarea ei sunt astfel tentaţi s’o eludeze.

C. ENESCU

Partea a II-a: Partidele politice din Romania

Sursa: Broșura cu același titlu aparută în 1983 în cadrul Colecției DRUM