Semnificația alegerilor din Decemvrie 1937 în evoluția politică a Neamului Românesc (III)

III. Alegerile din ziua de 20 Decemvrie 1937

Consultarea politică recentă a naţiunii a schimbat faţa de pănă acum a a vieţii politice romaneşti: un guvern a căzut în alegeri! Se spunea că în România, guvernul nu poate decât să biruiască în alegeri. Nu se aveau în vedere o serie de factori noi: sporirea conştiinţei cetăţeneşti precum şi evidenţierea faptului că votul înseamnă unica forţă politică, mai cu seamă în mâna celor săraci. Faţă de convocarea tot mai rară a Parlamentului, votul este singura formă a manifestării nemulţumirii masselor şi ia un caracter plebiscitar, devenind răspunsul naţiunii la întrebarea dacă se continuă politica de până acum sau este necesar un ritm nou.

Rezultatul alegerilor din ziua de 20 Decemarie 1937 a fost următorul:

1. Partidul Naţional-Liberal: 1.103.328 sau 35,92%

2. Partidul Naţional-Taranesc: 626.612 sau 20,40%

3. Partidul Totul pentru Țară: 478368 sau 15,58%

4. Partidul Naţional-Creştin: 281.167 sau 9,15%

5. Partidul Maghiar: 136.139 sau 4,6%

6. Partidul Naţional-Liberal (G. Brătianu): 119.361 sau 3,89%

7. Partidul Tărănist-Radical: 69.198 sau 2,25%

8. Partidul Agrar: 52.101 sau 1,70%

9. Partidul Evreesc: 43.681 sau 1,42%

10. Partidul Poporulul German: 43.412 sau 1,42%

11. Partidul Social Democrat: 28.840 sau 0.94%

12. Partidul Poporului: 25.567 sau 0,83%

13. Frontul Muncii: 6.986 sau 0.23%

14. 53 alte grupări şi liste independente – 11.145 sau 0,36%

Total: 3.026.140 sau 98,52%.

Buletine anulate la despuierea scrutinului: 45.555 sau 1,48%

Totalul votanţilor: 3.071.695 sau 100%

În tabloul de mai jos (Nr. 1) se vede repartiţia voturilor principalelor partide pe judeţe. În afară de cauze locale, au avut importanţă atitudini şi stări de spirit generale, care au imprimat dela Bucureşti, o campanie electorală cu lozinci unitare. Cartelul guvernamental a obţinut cu puţin sub 36% din voturi. Cauza eşecului a fost lipsa de informaţie reală: cartelul fusese alcătuit fără analiza aportului fiecărui component. Într’adevăr, cartelul a fost compus din liberali, frontul romanesc, gruparea N. Iorga, germani şi ruteni. Dar aportul frontului românesc fusese supra evaluat, căci voturile obţinute la alegerile judeţene din vara anului 1937 erau în mare parte voturile date de „Totul pentru Tară“ (v. vol. “Circulările căpitanului”, pag. 131); N. Iorga n’avea aport electoral; cât despre germani şi ruteni trec printr’o criză politică adâncă. Partidele lor tradiţionale ce făcuseră cartel cu guvernul liberal erau înlăturate din simpatia conaţionalilor de alte grupări noi, mai dinamice, cu alte idealuri, ce au depus liste separate (germanii), sau au votat cu opoziţia (rutenii). Din cauza supraevaluării acestor aporturi şi din cauza subevaluării opoziţiei guvernul liberal n’a obţinut cota de 40%, ce-i putea da dreptul la prima electorală prevăzută de legea electorală din 1926, decat în Moldova (42,3%) şi in Dobrogea (45,5%), care este cea mai guvernamentală provincie, din cauza posibilităţii exercitării presiunii electorale în Dobrogea nouă. În România mică obţin cu puţin sub 40%, dar în provinciile alipite scad la 30% in Transilvania, 27% in Banat şi 26% in Bucovina.

Pentru a examina mai precis forţa Partidului Liberal, trebue să eliminăm „zestrea guvenamentală“: voturile celor intimidaţi, voturile smulse, precum şi voturile guvernamentalilor („eu nu votez niciodată contra guvernului“, spunea cetăţeanul turmentat) precum şi – negativ – voturile celor ce ar fi votat contra guvernului şi au fost împiedecaţi de a veni la vot.

Deşi pentru acest fapt lipsesc posibilităţi de calcul, totuşi ingerinţa se poate evalua. După socoteli provizorii, credem că voturile ce constituesc zestrea uvernului sunt în jurul a 500.000 voturi, adică aproximativ a şasea parte din număruş total (16-17%) Proporţia guvernului liberal trebue astfel scăzută dela 35,92% la 20%.

Din aceste rezultate reese că Partidul Liberal este foarte puternic in căteva judeţe unde are electori de seamă (Dr. C. Angelescu la Buzău, Manolescu-Strunga la Roman, M. Negură la Vaslui). În tot restul României mici sunt tari intre altele la Gorj (O. Tătărescu), Bacău (M. Cancicov), laşi (V. Iamandi). Slăbiciunile sunt rare și explicabile prin frământările din sânul organizaţiilor (Argeş, Prahova, Covurlui). În Basarabia mijlocie şi de Sud sunt tari (l. Inculeţ), în Basarabia de Nord slabi, (populaţie minoritară multă iar romanu votează cu antisemiţii). În Transilvania lucrurile se schimbă. Voturile de la Sibiu sunt datorate cartelului cu saşii (aici rămaşi guvernamentali), iar la Odorhei, Maramureş, judeţe cu populaţie săracă, ingerinţa e uşoară.

În general, Partidul Liberal a arătat o răspândire mijlocie, ce a fost urmarea unei politici de prosperitate, care a folosit în plin masselor comerciale şi industriale, massele agricole şi funcţionăreşti fiind izbite prin urcarea preţurilor, care a anihilat sporul veniturilor. Politica agricolă, anunţată prin manifestul către ţară din Noemvrie 1937, era astfel bine venită, dar venea prea tărziu.

Partidul National-Tărănesc a avut o repartiţie mai regnicoloră decăt partidul liberal. În timp ce liberalii au avut nouă judeţe cu totul slabe, la naţional-ţărănişti au fost numai patru foarte slabe, dintre care două sunt judeţe din secuime. Cea mai mare proporţie de voturi a fost obţinută in Bucovina: 25,4% unde a strans şi voturi minoritare, în special rutene, apoi Muntenia şi Dobrogea, unde a avut aceiaşi proporţie: 24,3%. Urmează Transilvania, şi cel mai slab procent îl dă Moldova (15,3°/„), unde, ca şi în Basarabia, naţional-ţărăniştii sunt intrecuţi de naţional-creştini. Partidul are două centre importante: judeţele de deal din Muntenia, unde domină !. Mihalache şi regiunea din Ardeal ce cuprinde basinul Someşului, impreună cu munţii Apuseni, unde domină luliu Maniu. Al treilea centru ce apare pe hartă mărginind Marea Neagră este datorat existenţii unor conducători, ce s’au ocupat de nevoile judeţului şi ale ocalnicilor. (T. Iacobescu la Cetatea-Albă, M. Ghelmegeanu la Ismail, N. Georgescu-Tulcea la Tulcea şi V. Lepădatu la Constanţa).

Tabloul 1 – Repartiția pe județe a voturilor obținute de principalele partide în Decemvrie 1937

Totul pentru Țară“ a fost marea surpriză a ultimelor alegeri. Nu numai că a luat aproape 500.000 voturi în toată ţara (15,58%), dar în o serie de judeţe s’a aşezat în fruntea numărului de voturi, răsturnând calculele electorilor încercaţi : la Arad, la Neamţ, la Covurlui. Înşirarea acestor judeţe, făra prea multe asemănări de natură socială sau economică (Arad industrial, Neamţ agricol şi Covurlui comercial) arată că altceva decăt o revendicare economică a strans voturile acestui partid. Prea puţin antisemitismul. Judeţele cu mulţi evrei şi unde romanii sunt antisemiţi, au votat cu partidul naţional-creştin. „Totul pentru ţară“ a fost puternic in judeţe romăneîti, unde nemulţumirea este de alt soi : împotriva nedreptăţilor, afacerismului şi lichelismu ui, ce caracterizează viaţa noastră politică.

„Totul pentru Țară“ a avut cele mai multe voturi în Bucovina (22,8%) şi Banatul dela graniţa apuseană, dela Arad la Severin, impreună cu vechile judeţe romaneşti, Hunedoara şi Turda. În Muntenia, judeţele dela Dunăre au fost bune, dar mai bune cele din basinul de jos al Siretului (Putna, Tecuci, R.-Sărat). in Moldova şi mai ales in Basarabia a avut voturi puţine (14% şi 5%).

Partidul Naţional Creştin arată o repartizare deosebită de a celorlalte partide. Puternic în Basarabia (21,3%) şi Moldova (17,1%), unde vine in al doilea rând după partidul liberal, scade în toate celelalte provincii sub 10% (in Transilvania numai 3,8%) judeţele unde obţiune peste 10% sunt numai trei in Transilvania şi Muntenia, iar numărul voturilor se explică prin faptul că acolo sunt conducători ce au păstrat contactul cu massele: Stan Ghiţescu la Teleorman, Tilică Ioanid la Mehedinţi şi Leon Scridon la Năsăud

Partidul Naţional-Creştin apare astfel ca partidul antisemit, puternic in regiunile unde elementul românesc este exploatat de comerciantul şi intermediarul evreu.

Privind hărţile de repartiţie a Partidului Naţional-Creştin şi a lui „Totul pentru ţară“ se poate observa că aceste grupări se completează intr’o măsură. Dar „Totul pentru Țară“ este puternic în regiuni unde elementul evreesc nu este atăt de numeros, ceeace ne îndritueşte să afirmăm că „Totul pentru Țară“ este un partid de protestare împotriva politicianismului: „Totul pentru Țară“ a strâns voturile tuturor răsvrătiţilor, din regiuni industriale, agricole bogate şi poate mai puţin din cele sărace. Sunt judeţele unde neamul romanesc vrea să se ridice social şi întâlneşte opunerea ipocrită a păturii conducătoare, ce nu vrea să părăsească profiturile stăpânirii.

Voturile obţinute de celelalte partide româneşti nu au prea multă semnificaţie. Partidul Liberal-Georgist, este repartizat în toată ţara în jurul a 3,5% din voturi, voturile cele mai numeroase trecând peste 8% numai în judeţele Durostor şi Dolj, astfel că acest partid are în parte caracterul unui partid de guvernământ,fiind răspândit, deşi slab, în toată ţara.

Partidul Radical-Țărănist a obţinut cu puţin peste 2% pe toată ţara. Numai în câteva judeţe unde avea tradiţie a mai avut câteva voturi: Soroca (moştenitorii lui C. Stere) şi Gorj (Gr. lunian).

Repartizarea voturilor minoritare arată repartiţia reală şi dinamismul populaţiilor minoritare. Alegerile au dovedit că Partidul Maghiar deşi părea a fi minat de disensiuni, massele maghiare continuă să ţină la acest partid. A obţinut 4,43% din totalul voturilor, menţinăndu-se la nivelul alegerilor anterioare. Dar maghiarii formează in populaţia română un procent de 8% (recensământul din 1930), ceea ce inseamnă că totuşi nu toate voturile populaţiei maghiare merg la partidul maghiar.

Repartizarea geografică a Partidului Maghiar are multă semnificaţie. Ungurii formează în Romania un coridor: dela graniţa de nord (Satu-Mare-Sălaj) prin Cluj şi Târgu-Mureş în secuime. Acesta este rezultatul politicii conştiente de maghiarizare, de până la 1918, care a căutat să construiască o punte intre cele două regiuni populate de unguri: regiunea Tisei şi secuimea. Regiunea Munţilor Apuseni, sudul Transilvaniei, precum și întreg Banatul (abia 1,35% la Caraş) n’au unguri. De asemeni regiunile sărace şi muntoase dela nord: Maramureşul şi Năsăudul.

Minoritatea germană a trecut printr’un conflict intern, reflex al crizei prin care a trecut Germania şi s’a rezolvat prin aderarea la naţional-socialism. O parte dintre germani au rămas în partidul vechiu, al bătrânilor (Roth) şi au mers in cartel cu guvernul liberal. Ceilalţi germani s’au grupat în Partidul Poporului German (Gust) ce a depus liste in toate judeţele în care erau germani şi chiar în România mică, la Bucureşti, Prahova şi Constanţa. Partidul poporului german a obţinut în toată ţara, 1,43% din voturi, ceeace înseamnă că a strâns voturile majorităţii germanilor. În câteva centre a obţinut chiar un număr important de voturi: 17,3% la Târnava-Mare, 12,5% la Timiş-Torontal 10% la Braşov. La Sibiu saşii au rămas guvernamentali, de asemeni germanii din Cernăuţi şi Cetatea Albă. Lucrătorii germani din industriile Caraşului au votat cu socialiştii.

Partidul Evreesc a depus liste în 45 de judeţe. Acest partid este un partid sionist, ce consideră evreimea minoritate etnică, nu numai religioasă şi are voturile evreilor din provinciile alipite: Transilvania, Bucovina şi Basarabia. În Basarabia, în special, fenomenul este vizibil: românii votează cu partidele antisemite (in primul rând naţional-creştinii) iar Evreii sunt sionişti şi se consideră minoritari. Repartiţia geografică dovedeşte că cei mai mulţi sunt veniţi de peste graniţe prin infiltrări din Galţia sau Rusia şi formează straturi de infiltrare. Analiza voturilor dovedeşte adevărul opiniei ce domneşte în România cu privire la imigrarea evreească.

La alegerile din 20 Decemvrie 1937, numărul votanţilor a depăşit pentru întâia oară trei milioane. Într’un timp când se vorbeşte despre desinteresul şi desconsiderarea alegătorilor pentru viaţa politică, faptul alegerilor vine să desmintă teoria făurită meşteşugit de clasa conducătoare, că marea massă a naţiunii româneşti trebue înlăturată din viaţa politică.

Participarea la vot

Această teorie a fost alcătuită mai demult, cu o deosebită îndemânare. S’a pretins că noi, românii, suntem nepregătiţi, în mare majoritate, pentru a ne da cu părerea in ce priveşte guvernarea ţării. Evident că aceasta înseamnă o „capitis diminutio“ pentru naţia românească şi putea deschide drumul către o politică cu totul duşmană nouă, căci o asemenea naţie nu poate avea dreptulla o viaţă independentă şi poate nici drept la viaţă. Se mai invoca in sprijinul acestei teorii faptul că masa ţărănească votează cu partide ce nu pot da guverne viabile (naţional ţărănişti) sau votează cu partide ce luptă împotriva ordinei stabilite (Totul pentru ţară). Ca şi când viaţa politică a unei naţiuni şi a unei ţări trebuie să rămână ţărmurită într’un acelaş cadru pe vecnel

Dar sensul acestei politici era în acelaş timp, mai adânc şi mai meschin. O clasă conducătoare, ce şi-a menţinut existenţa nu prin sporirea productivităţii generale, ci prin exploatarea bogăţiilor Statului şi a muncii claselor producătoare, – nu vrea să părăsească conducerea Statului, căci fără această conducere pierde posibilitatea de profit fără muncă. Intre alte argumente, invoacă argumentul nepregătirii politice al celorlalţi.

Încă de acum o sută de ani, Eliade Rădulescu cerea în „Echilibrul între antiteze“ (ed. 1916, pag. 252) „nu stăpânire ci guvern“. Lozinca lui este actuală şi astăzi.

Impotriva afirmării nepregătirii şi dezinteresului, vom aduce câteva cifre: e vorba de sporirea numărului de votanţi dela alegere la alegere, in ultimul deceniu.

Numărul votanţilor dela 1926 incoace s’a ridicat la următoarele cifre:

  • 1926: 2.623.000
  • 1927: 2.763.000 (+140.000)
  • 1928: 2.841.000 (+78.000)
  • 1931: 2.927.000 (+86.000)
  • 1932: 2.987.000 (+80.000)
  • 1933: 2.978.000 (-9.000)
  • 1937: 3.072.000 (+94.000)

Numărul votanţilor a fost în continuă creştere. Sporul anual este în medie de aproximativ 50.000 votanţi pe an. Lipsa de interes pentru politică nu apare nicăeri, participarea la viaţa politică se lărgeşte intr’una.

Participarea la vot, adică procentul de alegători votanţi faţă de înscrişi în listele electorale, arată o evoluţie deosebită:

  • 1926: 75,0%
  • 1927: 77,1%
  • 1928: 77,4%
  • 1931: 72,5%
  • 1932: 70,8%
  • 1933: 68,0%
  • 1937: 66,1%

Acest tablou arată o creştere a participării până la 1928 şi de atunci încoace o scădere, de unde ar urma o infirmare a enunţării de mai sus.

Explicaţia este complexă. Urmând cifrele participării pe judeţe, observăm deosebiri fundamentale. (Tabloul 2).

Participarea la vot in Oltenia şi chiar în Muntenia a fost enormă, ajungănd aproape şi depăşind în unele judeţe 80%, ceeace depăşeşte participările la vot din ţările apusene, cu tradiţie electorală şi conştiinţă cetăţenească. Participarea redusă la vot este urmarea presiunii. Nemaiputăndu-se exercita presiunea sub forma obligării alegătorilor de a vota cu guvernul, s’a incercat împiedecarea de a veni la vot, ceeace a reuşit în Basarabia şi în câteva regiuni unde nivelul cetăţenesc al populaţiei este scăzut.

Putem spune că alegerile din Decemvrie 1937 reprezintă un moment de răspântie în evoluţia politică a naţiunii româneşti. Viitorul va arăta toate feţele epocii noi pe care o inaugurează. Cele două fapte care decid prefacerea in curs a vieţii politice romaneşti, însă, se conturează limpede de pe acum. Ele sunt: participarea conştientă a unor pături tot mai largi ale poporului la îndrumarea politică a neamului şi apariţia de elite politice noi, care concep conducerea neamului altminteri decât partidele ante şi postbelice.

C. ENESCU

Sursa: Broșura cu același titlu aparută în 1983 în cadrul Colecției DRUM