În „Însemnări Sociologice“, acum un an, puneam pe plan de principii problema taberelor de muncă (1). Revin pe scurt.
Educatia a interesat pe oameni întotdeauna. Ea e strîns legată de perpetuarea speciei. Popoarele cari au avut prilejul să capete o educatie conştientă şi-au mărit considerabil puterea de conservare, în dauna popoarelor cărora le-a lipsit în egală măsură educaţia specifică. Specificul national e o constantă primordială a conservării. Prima problemă de care trebuia să se ocupe şi clasa noastră conducătoare era aceasta, a educației. Ori, tocmai chestiunile de educație o preocupă mai puțin. Cauzele sunt:
1. Structura politică a actualei clase conducătoare. Clasa noastră conducătoare e lipsită ea singură de-o educaţie specific naţională. Fiind o clasă parazitară ea nici nu poate preţui specificul etnic-etic (2).
2. Criza educaţiei, depinzind in parte de criza generală. Într’o vreme se punea accentul pe educaţia intelectului, şi deci avea mare pret acumularea de cunoştinţe: instrucția, fizică şi spirituală. Pentru a da însă omului o desvoltare armonică, s’a cerut să i se facă şi educaţia voinţei şi a sentimentului. Pedagogia de azi a ajuns astfel la aşa zisa „şcoală activă“. Greutatea constă în a găsi posibilitătile de-a pune în practică principiile şcolii active, față de trebuințele mereu crescînde cerute de instructie. Azi distingem „instrucția“ de „educație“. Suntem în perioada cînd nici una nu se face serios, din pricina celeilalte. În Romînia de pildă, elevii nu găsesc timpul pentru a studia din pricina Cercetăşiei, Străjeriei, Serviciului premilitar, fără a mai vorbi de timpul ocupat cu dexteritățile impuse de școala muncii, ca lucrul manual, şi de pregătirea serbărilor naţionale şi internationale cari în ultimul timp s’au puit peste măsură. Dar elevii nu se folosesc prea mult nici de educatia primită în formatiile educative probabil din pricina grilei pentru instructie.
În aceste împrejurări apare tabăra de munca. Am numit-o o nouă şcoală romînească, pentrucă ea a apărut pentru prima dată în Romînia, din initiativa şi sub directa supraveghere a Căpitanului. Zece ani i-au trebuit acestei initiative pentruca ea să se impuie definitiv. S’a căutat prin diferite procedeie, dela minciuni, atmosferă proastă, imitații, pînă la atacurile cu gărzi țărăneşti, dar cu nimic ea n’a putut fi compromisă, pentrucă afară de legionari nimeni in Romînia pînă astăzi, nu întelege nici măcar principiul, rostul taberei de muncă. În tabără se face tocmai educatia specifică a neamului, lucru care niciodată nu poate fi cuprins de cei ce s’au despărţit de ale pămîntului romînesc şi se închină umanitătii.
Astăzi Guvernul s’a pripit să hotărească tabere de muncă obligatorii. Acestea s’ar putea numi lagăre de concentrare sau poate lagăre de munca. Desigur că şi aceste lagăre îşi vor avea rostul lor. Munca, chiar obligatorie, e educativă, dar o condiție a taberei de muncă legionare e munca benevolă, conştient-educativă. Momentan avem prea puține date asupra lagărelor proectate ca să putem discuta. Nicidecum însă ele nu pot fi considerate ca tabere de muncă. A fi în stare să lucrezi benevol, înseamnă să fi primit de mai înainte de undeva o elementară doză de putere de sacrificiu, pe care legionarii au primit-o în luptele anterioare, ceilalti romîni au primit însă mai adesea o prea mare doză de lichelism politicianist. Tabăra legionară e aşadar o şcoală superioară.
Imitatiile de pînă acum – fără succes vizibil – nu sunt tabere ci simple şantiere. În Bucovina legionarii au avut, anul acesta, numai patru tabere regulamentare, dar au avut aproape o sută de şantiere. Faptul că şi o parte din şantiere au fost numite tabere de către unii, arată înc’odată neînțelegerea problemei.
Clasa noastră conducătoare n’a înțeles rostul taberelor, ci a observat numai efectul lor, și nu întregul efect ci numai efectul politic. Din această cauză partidele s’au apucat de imitație, de aci si măsura guvernului.
1. S’a umplut golul educativ lăsat de clasa noastră conducătoare. Tineretul, în primul rînd, si pe urmă întregul neam, a inceput a deveni conştient si mîndru, disciplinat si muncitor, cu trup si suflet sănătos şi pe deasupra un element unitar deci tare. Tineretul care în şcoală n’a primit decît o instrucţie problematică şi o educație desagregant umanitaristă, îşi face acum educația demnităţii romînesti, o educatie ostăsească fizică şi spirituală. Pentru tineretul școlar ea se face în timpul vacanței si deci nu-l răpeşte dela instrucţie. Poporul romîn căruia pînă acum „democratia“ i-a făcut educatia politicianismului, îşi face si el adevărata educatie cetăţenească. În ţările cu adevărat democratice si ţărăneşti ca Danemarca, ţăranului i s’a făcut această educatie ln „Universităţile ţărăneşti“. La noi taberele inlocuiesc de minune aceste şcoli superioare ale poporului.
2. Se pun bazele celei mai sănătoase elite din cîte a avut pînă acum neamul romînesc. Elita ascetică, de care avem nevoie, în tabere se formează.
3. Taberele au fost pînă acum cel mai serios mijloc prin care s’a lucrat la unificarea orizontală şi verticală a neamului. În tabere se sterge deosebirea spiritual-romînească dintre țărani, muncitori şi intelectuali, dintre Bucovineni, Dobrogeni, Olteni, Ardeleni etc.
4. S’a făcut propagandă romînească şi legionară, în ţară şi peste hotare. Prima tabără de muncă a luat fiinţă în Romînia. Mult mai tirziu, s’au înfiintat un fel de șantiere benevole în Germania. Astăzi acestea, desvoltate si încadrate regimului national socialist, se apropie de taberele legionare. Tabere asemănătoare celor romînești se proectează astăzi în alte ţări, de pildă în Polonia. Am discutat cu vizitatori străini, cari nu s’au sfiit să afirme că singurul lucru ce le-a plăcut în Romînia sunt taberele legionare. Dar nu numai in fața străinilor ci și’n fața poporului romîn. În special șantierele legionare au fost si un excelent mijloc de propagare a eticei legionare. Omul, și’n special omul din popor, omul pămîntului e impresionat mai mult de realizările materiale ale spiritului decît de spiritualul pur. Țăranul romîn nu poate trăi fără Spiritual, dară cerîndu-i neapărate posibilităţi de materializare. Pe el nu-l atrage dogma creştină decît prin manifestarea religioasă, de aceea el e mai bun creştin Duminica la biserică decît oriunde. Țaranul la o întrunire politică nu intelege adesea nimic din cuvintele savante ale oratorilor, pe el îl convinge massa de oameni în mişcare, gesturile oratorului, disciplina fizică. Cea mai mică realizare materială, o cruce, o fîntînă îl convinge mai mult decît toate vorbele auzite la toate adunările. Realizările lucrează apoi cu perzistentă, ideile îl conving momentan. De aceea acolo unde s’au făcut şantiere, toată lumea ca prin minune a devenit legionară.
5. S’a găsit o cale bună de refacere materială a ţării. În 1933 exista în Romînia o tabără care construia „Casa Verde“, la Bucureşti. În 1934 patru tabere, Rarău, Giuleşti, Dealul-Negru, Cotiugenii Mari. In 1935, zece tabere şi mai multe şantiere. 1936 cca 50 de tabere şi 500 de şantiere (3). Prevederile euuntate acum un an s’au împlinit întocmai. Aceasta arată că principiul a prins definitiv. Şi dacă nu oricine poate înainta o tabără, oricine poate lucra la refacerea tării prin şantiere. In cele 500 de şantiere tărănimea a demonstrat că poate să-şi refacă singură ţara, lipsindu-se de promisiunile politicianilor. Pînă acum taberele şi şantierele au construit cîteva zeci de biserici, zeci de căminuri, case culturale, drumuri, fîntîni, troiţe, monumente, au îngrijit cimitire, au secat bălti, au ajutorat pe săraci.
6. S’a înobilat noţiunea de muncă. Aceasta s’a făcut chiar dela prima tabără legionară. Iată ce spune căpitanul despre tabăra dela Ungheni:
„Prima noastră tabără a avut efectul unui început de revolutie în mentalitatea curentă. Toată lumea din jur: ţărani, muncitori şi nu mai puţin intelectuali – se aduna plină de curiozitate să ne privească. Această lume era învăţată să-i vadă pe studenţi plimbîndu-se, eleganţi, pe Lăpuşneanu sau cîntiud cîntece de veselie în jurul meselor din berării, în ceasurile lor libere. Acum îi privea cum frămîntă lutul cu picioarele, plini de noroi pînă la brîu, cum cară apă din Prut cu căldările, cum stau aplecati pe sapă sub arşita soarelui. Lumea asista la sfărmarea unei mentalităti stăpînitoare pînă atunci: e ruşine pentru un intelectual să muncească cu bratele, mai ales în muncile greoaie, rezervate în trecut robilor sau claselor dispreţuite“.
„Tăranii şi muncitorii, despărţiţi sufleteşte de celelalte categorii şi sfioşi, pentrucă munca lor nu era preţuită, s’au luminat la faţă, văzînd în aceasta, din primul moment un semn al preţuirii muncii istovitoare şi a preţuirii lor“. (Corneliu Z. Codreanu – Pentru Legionari I. Sibiu 1936, pag. 201.)
În toate taberele, munca în comun a tuturor claselor sociale a înobilat noţiunea de muncă. Din mijloc de exploatare şi înjosire, noţiunea de muncă a ajuns prin Legiune mijloc de educaţie, de creaţie şi luptă. Munca înobilează azi, eri înjosea.
În fiecare an taberele sunt închinate unui deziderat superior: Anul trecut au fost închinate omului corect. Anul acesta se închină pentru: „Judecarea situatiei“. (O mică lămurire. Căpitanul spune: pentru a porni la actiune trebuie să ai a) o justă judecare a situației b) Curajul începutului c) Perseverenta pînă la sfîrşit. In cele mai multe cazuri biruinţa nu se obține din cauză că lipseste una dintre aceste condiţii).
Se duce zvon că guvernul ar intenționa să paralizeze activitatea taberelor. Că lucrul acesta e imposibil se va dovedi pînă la primăvară. Pentru moment totuşi s’ar putea spune: E prea tîrziu, realizările au devenit vizibile şi controlabile de toată lumea. Ele se vor lua ca punct de reper. Nu se poate opri o mistică după ce şi-a găsit posibilităţi de întrupare. Cînd, acum un an, se dăduse tot aşa de pripit un ordin prin care li se interzicea legionarilor zidirea de biserici, legionarii au răspuns construind de zece ori mai multe biserici. Taberele sînt întrupare din mistica legionară. Iată mersul lor în funcţiune de timp: 1, 1, 4, 10, 50+500. Se pripeşte acela ce crede că după 500 vine iarăş zero. Din contra, totul ne permite să credem că după sute e loc pentru mii şi zeci de mii. Nu credem deci, că s’ar găsi un guvern atît de inconştient, să creadă serios în desfiintarea taberelor legionare. Legionarii dimpotrivă vor sprijini cît le va sta în putinţă orice activitate folositoare ţării, a oricui. Dacă toate partidele din opozitie ar face în raport cu cantitatea lor cel puţin jumătate din ceea ce fac şantierele legionare, în cîţiva ani de zile am ajunge printre ţările din fruntea Europei. Guvernul ar rămînea să sprijinească numai această operă, şi ar avea posibilităţi largi de-a se ocupa cu chestiunile generale: înarmare etc. Într’o singură comună, Igeşti din judetul Storojineţ, 20 de legionari au fost în stare să facă în vara aceasta un pod peste un pîrîu, o casă unei văduve sărace şi 24000 de cărămizi pentru şcoală, fără nici un ajutor dela nimeni şi cu toată lumea impotrivă. Ce va fi în stare să facă poporul romîn întreg, cind va fi liber în ţara lui? Făcînd bilanţul anului 1936, în timp ce legionarii au construit lucruri durabile şi folositoare, partidele politice dela naţional-ţărănişti pînă la naţional creştini, au ţinut întruniri, au spart geamuri şi capete, an protestat împotriva guvernului şi-au cerut puterea. Dar cu ce s’a ales ţara? O singură cruce ridicată pe un deal de 3 legionari face mai mult decît toate intrunirile politicianilor, cu zeci de mii de oameni.
Pînă astăzi problema taberelor rămîne strict legionară. Admiţînd prin absurd că vre-un partid politic dela noi ar reuşi să înfiinţeze tabere bune, în acestea vor lua fiinţă şi germenii de distrugere a partidului. Munca cinstită pentru ţară, ordinea şi disciplina, ca şi erarhizarea naturală ce rezultă din tabere ar însemna moartea politicianismului. De aci şi aversiunea politicianilor pentru taberele de muncă, pe care le numesc: „focare de anarhizare a ţării“, „şcoli ale asasinatului“, „întreţinute de Hitler“, ş.a.m.d. Fără a intra în polemici cu politicianii, vom căuta să continuăm studiul început acum un an. Vom descrie, pe această linie, tabăra dela Carmen-Sylva, cea mai importantă din acest an.
***
Tabăra Carmen-Sylva e situată pe malul Mării Negre, la marginea staţiunii maritime cu acelaş nume, către satul Tuzla. Anul trecut, cînd au început lucrările, străjuiau aci o serie de prăpăstii tntre cari se’ndosea numai coliba unui pescar. Astăzi, prin munca de doi ani a legionarilor, locul acesta e cel mai vizitat şi mai frumos din Carmen-Sylva.
Un mănunchi de drumuri părăsind ultimile vile ale staţiunii se îndreaptă spre tabără. Aci Jandarmeria şi-a instalat un lagăr, spre a fi de folos legionarilor. Pe ţărm, o scurtă lămurire spune cu litere verzi. „Aci a fost prăpastie“. O şosea şerpuieşte pe rîpă, şi cîteva terase proaspete îi menţin tăria. Incepi a înţelege. Numai la 200 metri, de sub coastă, un steag se desface în bătaia vîntulni. Continui pe mal intr’acolo şi toate drumurile se revarsă tntr’o alee străjuită de duzi tineri şi pietruită cu nisip de mare. Numele ei e „Bulevardul Romînul de Mîne“. Te întîmpină o tăbliţă pe care ceteşti:
Ridici ochii şi tabăra întreagă ti-i înainte. Trecătorul aşteaptă un moment şi se lasă răpit de frumusete, rătăcindu-şi privirile în furnicarul de oameni, de terase de corturi şi cărări, pînă şi verdele nesfîrşit cu singurite corăbii i se pare că-l vede aci pentru prima dată.
Dară să coborîm cu Romînul de Mîne în tabără. Ajungem într’o piată acoperită cu un covor de nisip. Aci se dă raportul, se tin şedinţele de educaţie şi au loc serbările legionare.
Seful taberei e însuşi Căpitanul. Pe malul mării, cu intrarea către nesfîrşitul apelor e coliba Căpitanului, zidită din piatră de mare ca şi-o serie întreagă de colibe răsfirate prin tabără. La intrare stă veşnic un planton. În colibă sunt numai lucruri simple: două paturi, o masă, cîteva scaune, cărţi, ziare. In fata colibei un zid de piatră străjueşte marea. Un drum proaspăt coboară de aci pînă pe plaje. La trei paşi dela coliba Căpitanului, în acelaş stil, o colibă: „Vila Nicadorii“. Apoi continuă în linie corturile „Statului Major“ începînd cu „Corpul de Gardă“.
Lîngă „Corpul de Gardă“, s’a pus un portativ pentru „Obiecte găsite“, (scris în mai multe limbi) şi o „tablă a anunturilor“ pentru legionari. Oricine intră în tabără trece pe la Corpul de Gardă unde i se face „intrarea“. Asemenea, la plecare legionarii semnează cartea taberei şi se anunţă pentru „eşire“. Cuiburile mai importante şi-au însemnat aci corturile lor: Vila Axa, Vila Drobeta etc. Pe aceeaş terasă continuă corturile legionarelor. Terasa a doua e ocupată de „Corpul legionar“. Mai multe şiruri de scări de piatră fac legătura între terase. Duzi şi salcîmi s’au răsădit astprimăvară printre colibe şi corturi. Două colibe sunt rezervate Bufetului. Colibele sunt aşezate aci pe un arc de curbă în centrul căreia mesele umplu o imensă sufragerie în aer liber. Pe alocurea stau presărate bucăţi de piatră înțepenite pe picioare de lemn, sunt cele mai frumoase mese de aci. Pe acelaş arc de curbă e imediat butoiui de apă. Apa se aduce dela Tuzla cu sacaua şi nu e dintre cele mai gustoase. Urmează Debitul şi librăria. Aci se vînd diferite broşuri şi ilustrate legionare. Ceva mai jos Bucătăria şi Magaziile. Aci se imparte masa legionarilor. Gropi săpate pentru ceaunele de mămăligă şi fierturi. Ieşi din acest arc de curbă într’o parte. O tăbliţă te lămureşte: „Frățiile de Cruce“. Aci au fost găzduiti copiii. La marginea taberei e infirmeria, urmează tîrla oilor şi nişte şoproane pentru căruţe, cai, măgari şi porci. În capătul celalt al taberei spre Carmen-Sylva e coliba pescarilor. Un grup de pescari au venit dela Sulina patru zile şi patru nopti cu bărcile. Citeva bărci ale taberei stau ancorate în fata colibei pescarilor, cu chip şi numire romîneasca: „Dor de ducă“, „Nicadorii“. Priveşte acum tarmul înalt. Întreaga tabara e strajuita de o ghirlanda de terase brodate pe fond roşu de pamînt cu scoici de mare. In tabara toate decurg în ordine ostaşeasca.
Programul unei zile:
În fiecare zi capitanul numeşte un ofiter de serviciu care e distins cu un brîu în trei colori in diagonală. El preia la raportul dela ora 13 in fata frontului, dela ofiţerul anterior, toate agendele taberei şi dă raportul capitanului. Ofițerul de zi e ales din Statul major, i se da un adjutant din Corpul legionar de preferinta meseriaş, cioban, țăran sau muncitor.
Meniul unei zile:
Carne se da numai de doua ori pe saptamîna.
În tabăra au lucrat Romîni din toate clasele sociale şi din toate regiunile tarii. Multi dintre ei au venit pe jos, în echipe, cîntînd, dela mari depărtări. Iată o statistică a taberei după profesiuni: Între 1 Iulie – 30 August 1936 au trecut prin tabără:
Urmează 8 liber profesionişti, iar un rest de 71 au cerut să li se treacă numai numele în registre. Foarte multă lume a ţinut să lucreze în tabără cerînd să rămîie complect acoperiți. În tabără au trecut şi mulți străini: germani, poloni, cehi şi iugoslavi, cu titlul de musafiri (toţi aceştia nu sunt luaţi în considerare în toate datele pe care le dăm aci). În tabără nu există altă erarhizare decît cea legionară. Iată statistica membrilor taberei după erarhie in Legiune:
După profesiuni:
După ierarhie:
Din prisosul taberei s’au putut întreține anul acesta 50 de copii de muncitori dela minele Petroşani şi Şorecani. Aceştia an lucrat alaturi de legionari facindu-li-se şi lor educatie fizica şi spirituala. Ei au primit o îngrijire speciala din toate punctele de vedere. La anul viitor Căpitanul spera sa poata întretine sute de copii în tabără. În totul, în aceste doua luni au trecut prin tabara (încadrați) 710 barbati, 82 femei şi 50 de copii. Aceştia au lucrat 11.000 de zile. Socotind în medie numai cu 60 de lei pe zi, lucrul s’ar evolua la cel putin 500.000 de lei (fara cheltueli de transport, etc.).
Tabara Carmen Sylva a fost susținută prin patru surse de venit. Le trecem tn revista.
1. Din agricultură. Tabăra a cultivat 12 ha de pămînt şi anume în urmatorul mod:
Cîștigul ultimilor 3 ha a fost slab.
În plus anul acesta în Dobrogea, fiecare organizatie a trebuit sa cultive 1000 mp de pamînt în folosul taberei. S’au cultivat cca 80 de pogoane pe cari s’a samanat legume şi porumb. Pentru anul viitor măsura aceasta dovedindu-se folositoare, Căpitanul a luat hotărîrea ca ea să fie extinsă pentru toată tara. Pentru intretinerea taberelor la primăvară fiecare organizatie legionară îsi va cultiva pămîntul ei.
2. Din negoț. Tabara are un „bufet“ şi o „librarie şi debit“, care dau un venit de cca 1000 lei pe zi. La bufet hrana esentiala, pînea, laptele, brinza, se serveşte pe pretul de cost. Serviciul fiind şi el gratuit toate se pot vinde relativ cu mult mai eftin decît în Carmen Sylva. De pilda o friptura care în Carmen Sylva costa 30 de lei în tabara costă 12 lei. Din această vizitatorii consumă cu drag la bufetul taberei. Numărul vizitatorilor e foarte mare în special în sărbători, cînd se aranjează şi diferite serbări legionare. Încasările la bufet şi debit ajung zilnic la cca 9000 de lei, iar în sărbători trec de 20000.
3. Din donaţii tabăra numără pînă la 30 August peste 150 de donatori. Donațiile sunt de două feluri, în bani şi în natură. Donaţii în natură se primesc în fiecare zi dela producătorii din Carmen-Sylva, constînd în special în legume şi alimente.
4. Din gospodăria taberei şi mărunte. Un cîştig relativ mic s’a scos din pescuit. Peştele s’a pregătit şi s’a pus în vînzare la bufet. Cu ajutorul copiilor s’au scos scoici din mare şi s’au vîndut cu 100 de lei sacul. In tabără s’au ținut o scroafă cu purcei, douăzeci de oi, cîţiva cai, doi măgari şi un măgăruş. Aceştia din urmă economisesc pe zi cca 250 de lei cît ar costa adusul apei cu sacaua, şi căratul alimentelor din oraş.
În total, pînă la 25 August, jurnalul taberei dă:
Nu putem da aci, cu toate că ar fi foarte interesant, mai pe larg modul cum s’au efectuat toate aceste operațiuni. Dăm totuşi după jurnalul cassieriei oglinda unei zile. Am luat ziua de 16 August cînd în tabără are loc înmormîntarea legionaruiui Bulacu, răpit de valurile mării cu cîteva zile mai înainte.
Venituri
Cheltuieli
Anul trecut tabara a încheiat cu un surplus de 70.000 lei cu care s’a întemeiat cooperativa Legionara din Bucuresti. Anul acesta surplusul va trece de 50.000.
Cum am văzut, lucrul în tabără se efectuiază gratuit, materiaiele se obtin gratuit în cea mai mare parte, cheltueli suplimentare nu sunt şi totuşi în tabără s’a cheltuit în două luni aproape 1/2 de milion. (Îşi poate închipui acum oricine, cît ar costa o tabără obligatorie să zicem, de unde fiecare în loc să puie ar rîvni să iee. Lagărele guvernului vor costa sute de milioane numai la materiale, procurate prin metoda bine cunoscută politicianistă. În aceste timpuri grele cînd guvernul „are grijă“ de armată, de funcționari, etc, ne vine a crede mai degrabă că se vor înfiinta lagăre obligatorii dar numai cu titlu de „experienţă“, dacă partidul liberal va mai ajunge asemenea zile).
În fiecare Duminică au loc în tabără serbări. Se fac demonstrații de muncă, întreceri, lupte, dansuri naționale, cîntece. Anul acesta s’au serbat în tabără un botez şi o nuntă legionară. Tot în tabără preotul a oficiat serviciul pentru înmormîntarea unui legionar.
Făcînd acum o privire generală numai din această descriere sumară asupra taberei, ea ne apare ca un stat în mic. Începînd dela păstorit şi pescuit se face aci agricultură, comert, se zideşte, se munceşte, se cresc suflete şi trupuri tari, se selecţionează şi se erarhizează valorile şi totul într’o încadrare precisă, ostăşească. Aci trăesc toate clasele sociale şi toate vîrstele în întelegere. Muncitorul alături de profesorul universitar şi bătrînul de 60 de ani alături de copilul de 10 ani. Toți se simt tineri şi legionari, toți lucrează şi ard în soare. Tabăra e o cetate ideală, unde nu există antagonism între generații şi între clasele sociale. Tabăra e cea mai bună şcoală în care creşte şi a crescut numai în citiva ani de zile, cu puteri nebănuite încă, romînismul.
La sfîrşit tabăra e o imensă mănăstire în aer liber, în care se roagă legionarii pentru întregul neam. In fiecare seară cu bratele intinse şi cu ochii spintectnd nesfîrşitul de răsărit al mării, cîntă imnul legionarilor căzuti şi aşteaptă ordinele Căpitanului şi ordinul lui Dumnezeu. De acolo de sus Arhanghelul le trimite puteri de arhangheli.
George MACRIN
1) Însemnări Sociologice 1, 3 şi 4. G. M. O nouă şcoală romînească.
2) Congresul dela Suceava 1935. 6. M. „Educaţia cetăţenească“, sub tipar
3) O statistică a tuturor taberelor şi santierelor din acest an încă nu s’a făcut.
(Material preluat din revista Însemnări Sociologice, anul II, nr 7 din Octombrie 1936)