Nici odată iubirea, firească, pentru acele produse literare în care se oglindeşte ţara noastră şi se întrupează spiritul rasei căreia-i aparţinem, nu ne-a făcut să cădem in defectul, condamnabil, de a judeca o operă după naţia căreia-i aparţine autorul. Nici odată nu ne-am gândit a interzice ori cui ar fi dreptul de a-şi valorifica talentul în limba noastră, de a fac-e apel prin mijloacele lui de creaţie şi simţire la sufletul nostru.
Dar este un lucru care nu se poate tolera.
De Ia o vreme o parte, numai o parte, din scriitorii de naştere evrei cari scriu româneşte, au ideia că ar putea să domine scrisul nostru, să-i dea tonul, să-i indice direcţia.
Pe vremea ocupaţiei ei ne aduceau ceia ce literatura contemporană a stăpânilor de atunci ai Bucureştilor avea mai infam şi mai corupător. Era un "curent nou" şl în fruntea lui se ceteau numele şi pseudonimele lor.
Din nenorocire pentru ei, duşmanii noştri, cari nu erau şi ai lor, ci tocmai din potrivă, s'au dus. Dar acel grup evreesc nu s'a descurajat. Literatura lor a continuat, înjurând şi spurcând, înveninând şi putrezind pe cetitori. Un Aderca — iertaţi-mă că scriu numele acestui literator fără talent şi fără răspundere morală — s'a impus prin îndrăzneală şi marilor reviste, care au slăbiciunea de a curteni modele literare. Şi nu este singurul care a spart prin scandal de stradă uşile reputaţiei.
Scriitorii români s'au asociat, din spirit de gaşcă sau din dorinţa de a se singulariza, ori din teama de a nu fi batjocoriţi de tovărăşia ofensivă a novatorilor, la această intrusiune, părând chiar mândri de a colabora la o asemenea operă de degradare a simţului literar şi moral. Ei au aplaudat cartea celui mai sus numit prin care din "umanitarism" îşi făcea râs de răsboiul dreptului nostru naţional.
Apoi |dominatorii" au vrut să-şi aibă foaia lor. Când "Adevărul" şi-a scos un supliment literar facând apel Ia toate notorietăţile, nu i-am refuzat concursul. Dar, din ce in ce mai mult, foaia şi-a arătat adevăratul caracter: scriitorii, in mare parte evrei, se coalizau ca să impună publicului nostru, prin larga răspândire a ziarului, literatura de avant gardă a revoluţiei, fiecare literator fiind adus înainte ca un steag de luptă contra ideii de naţionalitate, contra spiritului de disciplină morală.
Ultima aventură cu genialul desvăluitor parisian al tainelor de cârciumă şi de casă de desfrâu e plină de invăţăminte. Spectacolul e dibaciu pregătit: scriitorul glorios, criticul pătrunzător, corul sălbatecilor, toba cea mare, focul bengal.
E o conspiraţie contra sănătăţii morale a acestui popor. Şi contra încercării de a-l internaţionaliza pentru a-l corupe să se ridice orice om, care îşi dă seamă că viforul nostru stă in sufletul onest şi curat al naţiei.
Facă acei câţiva Evrei orice literatură vor, în limba noastră dacă o preferă, dar atentatul contra acestui suflet hotărât nu li-l îngăduim!
Nicolae IORGA
(Din revista Ramuri No. 22 - 23 15 Noembre—1 Dec. 1924)