Sunt aspecte care nu se uită...
La Chişinău, în primele zile de clocot după realipirea Basarabiei era un haos cu adevărat pitoresc. Capitala Moldovei răpite, cu uliţele ei drepte şi largi, forfotea de viaţa proaspătă într'un vârtej sgomotos şi isteric. Se prăbuşise stăpânirea recentă, era măturată şi nebunia bolşevică care decapitase veche ordine de drept, dar la adăpostul trupelor noastre nu se fixase încă în mod definitiv noul regim. Era o epocă de intermitenţă plină de aventuri, de întrebări şi de surprize. Potentaţii de ieri, căzuţi pe brânci, nu mai ieşeau din casele lor, în vreme ce „Sfatul Ţării" cu deputaţii lui improvizaţi, în şedinţe interminabile, punea lumea la cale.
O atmosferă de noutate, o nelămurire vagă plutea împrejur, accentuată parcă la fiece pas de strălucirea ciudată din ochii trecătorilor în care ardeau frigurile de morbideţă slavă cu toate misterele lor.
In ziua de Rusalii, mi-aduc aminte, tabloul mi s'a părut mai agitat ca oricând. Stăteam în faţa catedralei cu un grup de noi-veniţi şi ne uitam la marea de capete din jurul nostru. Pe bulevard trecea în arşiţa dogorâtoare un escadron de husari moldoveni, echipaţi cu uniforme ruseşti din vremea păcii, găsite în te miri ce depou descoperit atunci. Era „armata Basarabiei", pusă subt comanda unui domn marţial care mi se spunea că e ministrul de război al provinciei desrobite. O enormă muzică militară călare defila în frunte, în acelaş costum decorativ, cântând Marselieza. Pe urma acestui marş postum al ţarismului prăvălit, un regiment de infanterie românească închidea cortegiul cu soldaţii noştri mărunţi şi vioi, mi se pare din Mehedinţi.
Era ieşirea din biserică şi în faţa noastră se strecurau în toată mândria lor reprezentativă notabilităţile actuale ale ţării: miniştri, secretari-generali, dignitarii zilei fel de fel, o largă eflorescentă, urcând în automobilul cu sirena ascuţită...
Deodată un murmur străbate mulţimea şi în jurul monumentului lui Alexandru I, învelit în sdrenţe, pâlcuri de femei de mahala se agită cu gesturi nervoase, cu stridente manifestaţii guturale. Le strălucesc ochii subt broboadele negre, poporul se mişcă şi câteva braţe împing o scară pe soclul statuii. O clamoare generală, strigăte, agitaţie... Vine poliţia...
— Ce e leliţă? — întreb pe o surată din dreapta mea, care striga şi ea pe moldoveneşte.
— Ce să hie cocoane?.— îmi răspunde dârz vecina mea, vrem să descoperim pe ţarul.
— De ce?
— Până nu ne milostivim noi cu el, nici Dumnezeu nu se milostiveşte cu noi şi nu ne dă ploaie, — îmi replică cu toată hotărârea moldoveanca fanatizată.
Cele văzute şi auzite m'au pus pe gânduri şi pe mine şi pe tovarăşii mei. Retraşi pe o bancă în parcul de peste drum am rezumat culorile vii ale acestui tablou, am trecut în revistă toate înfăţişările proaspetei alcătuiri de stat. Eram de acord cu toţii că biata Basarabie se găseşte într'o stare haotică, dar nu ne prea dam seama de ziua de mâine şi nu prea pricepeam în ce chip şi de unde vor ieşi energiile de conducere ale sbuciumatei provincii.
Un profesor dela Iaşi cu zâmbetul lui obişnuit de filozof sceptic ne-a dat formula situaţiei:
— Domnii mei, acum ţară s'a făcut, mai trebuie şi oameni în ea şi atunci toate lucrurile sunt în perfectă ordine...
— Fiţi pe pace, se nasc... răspunse unul. E o veche axiomă în biologie: funcţiunea creiază organul.
— Bine, dar pân'atunci? — am replicat îngrijoraţi trei deodată. Bătrânul doctor francez care era cu noi, venit în inspecţie sanitară la diviziile de peşte Prut, a intervenit în discuţie cu admirabila lui buonomie galică.
— Pân'atunci e mustul care fierbe. Toate revoluţiile, oricât de creatoare, au o perioadă de elaborare. Vă.spune acest adevăr consacrat un om ai cărui înaintaşi au fost de patru ori pe baricade în ultima sută de' ani. E mai lungă sau mai scurtă, după cum societatea a fost mai curând ori mai târziu fecundată de ideia biruitoare. E, cu alte cuvinte, procesul normal de procreaţie care trebuie să-şi facă cursul ca în toate domeniile vieţii organice. — Ai dreptate, doctore, surâse profesorul. Ce te faci însă în vremea când procesul de, procreaţie e abia la începutul lui şi nu poţi să-ţi dai seama care va fi rezultatul: un exemplar de elită ori un monstru ?...
— Aştepţi liniştit şi mai ales îngrijeşti pe bolnav, făcu glumeţ înţeleptul breton.
Împrejurul nostru a început să roiască unda de pe stradă, lumea Chişinăului pestriţă cu amestecul de neamuri şi de limbi, dela evreii din Polonia până la bulgarii dela Ismail, toată sgura asvârlită de vitregia vremii pe pământul lui Ştefan cel Mare. Erau şi diverşi mandarini ai fostei republici moldoveneşti care treceau din zece în zece paşi, plimbându-şi subt ochii noştri prezumţia şi norocul.
Conversaţia s'a oprit o clipă şi ne-â lăsat pe gânduri. Doctorul privea cu indulgenţă la trecători şi mişca din cap întorcându-se spre toţi cei de faţă:
— Un lucru însă, domnilor, din experienţa mea de medic. Toate chinurile facerii dor şi, credeţi-mă, sunt profund antipatice...
Nu mai era nevoie nici de argumente, nici de răspuns, aici îi dădeam cu toţii dreptate.
***
Mustul care fierbe...
De patru ani Ardealul liberat îl văd subt ochii mei în goana lui înfrigurată de viaţă nouă. Povestea e la fel şi la Tisa şi la Nistru. Şi aici istoria a venit cu avansul ei. Întâi s'a făcut ţara şi acum e pe cale să se facă societatea care o conduce...
În vinovata opresiune seculară a regimului unguresc, un popor despoiat zilnic, retranşat după izolarea sărăciei şi neştiinţei lui, n'a avut nici vremea nici putinţa să-şi închege o clasă diriguitoare. Libertatea cu praznicul ei formidabil ne-a surprins peste noapte. La masa ei ne-am aşezat în pripă ca toţi scăpaţii din puşcărie, cu o învechită foame şi fără straie de sărbătoare.
Din clipa liberării însă, deodată cu fatalele noastre neajunsuri s'au deslănţuit într'o tumultuoasă năvală şi energiile acumulate în anii de inerţie. Suntem în plin proces de pţocreaţiune astăzi. Subt ochii noştri se face societatea, se recrutează statul major al unei grabnice prefaceri sociale. Din ascunzişul satelor, unde în deplina conştiinţă a unei protestări naţionale se sbătea din vechime ţărănimea noastră, singura pătură normal constituită, un val vijelios de sănătate se ridică la suprafaţă şi apucă drumul oraşelor. Centrele streinismului de ieri sunt năpădite de acest asediu permanent. Vn popor chemat la viaţă îşi afirmă drepturile cu îndrăzneală şi vivacitate, strângând ca cu-o suflare de foc cercul împrejurul insulelor deplasate ale dominaţiunii de ieri. Pretutindeni pe ruinile alcătuirilor dărâmate e sbucium şi culoare, sunt pachetele de nervi pe care le risipeşte cu profuziune ceata năvălitorilor robuşti ce au umplut arena cu strigătul lor...
O, desigur, un scrupulos estetism nu este un agreabil tovarăş în aprecierea acestei vâltori. Doctorul dela Chişinău avea atâta drept să spuie că chinurile facerii dor şi sunt antipatice. Societatea noastră conducătoare în truda ei de închegare are, fireşte, destule momente brutale şi respingătoare. Valul e inform şi deasupra lui plutesc multe apariţii meschine. E atâta sgomot împrejur, e aventură uneori, e lăfăială parvenită pe alocurea, e rapacitate adese şi o largă eclipsă a bunului simţ. Ca îri casa nouă a unui îmbogăţit în pripă care şi-a chemat la el rudele, subt acoperişul confecţionat de curând se întâlnesc figuri stângace şi rudimentare. Odată şi odată, observatorul de mâine în opera lui de retrospecţiune, după ce valorile s'au clasat şi procreaţia s'a înfăptuit îşi va putea permite luxul să scrie pagini glumeţe despre goana contemporană cu care oaspeţii grăbiţi la banchetul vieţii noui de stat Se prezintă să puie stăpânire pe tacâmul lor. Sunt aşa de sigur că o justiţie târzie îi va ajunge cu verdictele ei, încât ironia iertătoare o putem anticipa de pe acum.
Deocamdată însă suntem organismul în epoca de elaborare care cu tot plusul lui de sănătate, sau poate tocmai din acest motiv, trebuie urmărit cu îngrijire ca să nu dea greş. Această burghezie care se naşte astăzi în labirintul atâtor transacjii de conştiinţă, această faună agitată a libertăţii care şi-a însuşit acţiuni la bănci şi opinii politice, trebuie ţinută în frâu, ca să nu apuce pe/ panta povârnişului moral, scoţând la iveală deodată cu triumful clipei şi germenul fatal al disoluţiei. Aici e, poate, cel mai delicat punct din întregul proces de transformare febrilă care se petrece subt privirile noastre. Criza morală a societăţii ce se face. acum în Ardeal esplică atâtea şi atâtea balansări de diferit ordin şi nu sunt excluse sguduiri apropiate pe urmele ei.
Încolo, trecut odată momentul critic, selecţiunea liniştită va începe şi poporul nostru va apuca să primească binefacerile societăţilor constituite.
Această zi însă e departe încă.
Noi cei de astăzi n'o vom ajunge nici odată. Suntem generaţia sacrificată, care nu poate avea altă consolare decât ideia că a făcut din jertfa ei puntea de trecere între trecut şi viitor.
Fericiţi cei de mâine. Ei din mustul ce fierbe astăzi vor putea gusta vinul pur, după ce fermentaţia a încetat, unda s'a limpezit şi drojdiile, vai, drojdiile s'au coborât la fund...
Octavian GOGA
Preluare din revista Țara Noastră, anul IV, nr. 11 din 18 martie 1923