București, 25 octombrie 1924.
Interogatoriul luat lui Corneliu Zelea Codreanu de către judecătorul de instrucție Mihail Esianu în legătură cu uciderea prefectului de poliție Constantin Manciu.
Astăzi, 25 octombrie anul 1924,
Înaintea noastră Mihail Esianu, Judecător de instrucție Trib. Iași, cab. 1. Asistat de grefierul nostru, comparând inculpatul Corneliu Zelea Codreanu [l-]am supus următorului interogatoriu:
Cum te cheamă? Corneliu Zelea Codreanu. De câți ani ești? 25 ani. Unde ești născut? Iași. De ce naționalitate ești? Română. Ce profesiune ai? Avocat. Unde-ți este domiciliul? Iași, str. Florilor 20. Cum se numesc părinții? Ioan și Eliza. Și unde locuiesc? Huși, str. Ion Marza nr. 5. Ești căsătorit? Nu. Câți copii ai? -. Știi carte? Da. Ai fost condamnat și pentru ce fapt? Nu. De ce instanță judecătorească? -. În ce an anume? -. În ce penitenciar ai făcut pedeapsa? -. Ai făcut armata? Da. În ce regiment? 25 Infanterie. În ce an anume? 1921. Ai fost decorat? Nu. Ce rude sau afini ai? 5 frați și două surori. Unde locuiesc ei? Huși. Ai pașaport ori carte de identitate? -. Ce avere ai? N-are.
SEMNALMENTELE: Statura - înaltă. Fruntea - mică. Ochii - albaștri. Nasul - potrivit. Gura - potrivită. Osebite semne aparente -. Părul capului - castaniu. Mustața - n-are. Barba - n-are. Fața - lunguiață
Ești pus sub învinuire prin rechizitoriul introductiv No. 22694/924 al Parchetului Tribunalului Iași pentru faptul prev. și ped. de art. 225, 226, 227, 292 C.P.
- Mărturisește cum ai săvârșit faptul și cum te aperi? Arată împrejurările în care ai comis asasinatul contra Prefectului de Poliție C. Manciu?
- La ședința judecătorească de la Ocol. I Urban, cu ocazia procesului Comerzan, Manciu, Clos, Vasiliu s-au petrecut mai multe incidente între inculpați și avocații reclamantului. Aceste incidente, care au culminat în a le adresa avocaților reclamantului cuvintele de "obrăznic și impertinent" au determinat suspendarea însăși a ședinței. Cauza incidentului nu am fost subsemnatul, cu toate acestea, la ieșirea din Judecătorie, am fost injurat și lovit de prefectul de Poliție Manciu, care s-a adresat către mai mulți agenți spunând să puie mâna pe mine și strigând: "loviți". Am fost injurat cu cuvintele, injurături de "Dumnezeu", de "Cruce". În momentul când am fost lovit, am strigat să se oprească și m-am retras în jos pe scări. Văzând un număr mai mare, de patru sau trei, nu-mi aduc aminte bine, am scos un revolver din buzunar și am descărcat trei focuri, pentru că să mă apăr.
Când am tras asupra comisarului Clos, acesta era cu revolverul în mână și înainta spre mine. Văzând că trag cu revolverul, a fugit înăuntru. Eu, care eram într-o mișcare de retragere față de dânșii, mi-am continuat retragerea înspre Prefectură; în drum, însă, mi-a ieșit un sergent înainte, cu un revolver în mână și atunci eu când l-am văzut, m-am repezit asupra lui și i-am spus că să se retragă că-l împușc și atunci a fugit. După aceasta, m-am întors la Judecătorie, unde m-am prezentat d-lui judecător Spiridoneanu, care a dispus să fiu trimis la Parchet. Pe drum am fost întâmpinat de mai mulți agenți politienesti care m-au condus la Prefectura de Poliție. Aici am predat revolverul comisarului Pop.
- Ce căutai la Judecătoria Ocolul Urban Iași?
- În calitate de avocat, m-am dus să apar pe Comerzan, care m-a rugat cu ceva timp înainte să-l asist, întrucât era reclamant contra prefectului de Poliție Const. Manciu și comisarilor Clos și Vasiliu pentru lovire.
- Ai vorbit în acest proces care spui că urma să se judece astăzi?
- Am vorbit punând întrebări la martori.
- Cu cine ai venit la judecătorie?
- Am venit cu maior Ambrozie, întrucât și el avea proces cu Prefectul Manciu.
- Pentru ce ai venit cu revolverul?
- Port de cinci ani revolverul la mine. Numai în două rânduri n-am avut revolver la mine și anume când am fost arestat la București, învinuit pentru complot și atunci când am fost arestat la Iași, învinuit pentru același fapt.
- Câte gloanțe aveai în revolver?
- Știu că în revolverul meu intră șapte cartușe, însă nu știu precis câte aveam când am plecat la Judecătorie.
- N-ai venit la Judecătorie cu gândul de a săvârși asasinatul împotriva prefectului C. Manciu?
- N-am venit cu acest gând.
- Ce studenți se mai găseau la Judecătorie cu ocazia acestui proces?
- Erau Cretuleșcu, Rugina, Cilievici și Comerzan și Brănișteanu.
- Când ai ieșit de la Judecătorie de cine erai înconjurat?
- Știu că am ieșit cu Rugina, vorbind cu el. Nu știu unde rămăseseră ceilalți, căci era lume multă la Judecătorie. Îmi amintesc că la ieșire eram cu studentul Brănișteanu (apoi).
- Duminica trecută ai fost la Mitropolie?
- Am fost la Mitropolie acum de curând, însă nu-mi amintesc dacă duminica aceasta sau în altă sărbătoare.
- De cine ai fost însoțit?
- De Moța, Teodosie Popescu, Corneliu Georgescu, Mironovici Radu, Ilie Gârneată, mi se pare că a fost și Margineanu, Vlad însă n-a fost.
- În ce scop v-ați dus la Mitropolie?
- Să ne rugăm la Dumnezeu.
- N-ați făcut acolo legământul de a asasina pe Prefectul de Poliție Manciu?
-N-am făcut, cu atât mai mult cu cât Teodosie Popescu și-a manifestat ideea contra acțiunii noastre alături de Liga, el fiind fascist.
- N-ați îngenuncheat cu toții în fața Altarului?
- N-am îngenuncheat în fața Altarului, ci numai ne-am dus pe rând și am sărutat icoana din fața Altarului.
- Când v-ați dus la Mitropolie se sfârșise serviciul?
- Tocmai atunci se sfârșise, lumea ieșise din Biserică și rămăseseră numai câțiva preoți.
- Cu ocazia arestării de către prefectul C. Manciu, în grădina d-nei Constanța Ghica, când s-a găsit asupra d-tale planul locuinței acestuia, nu rezultă că ați premeditat această crimă?
- Nu este nici o legătură pentru motivul că au trecut de atunci aproape 3 luni de zile, în care timp aș fi putut să mă răzbun pe el dacă era o răzbunare. Dovada că nu aveam această intențiune este că am și plecat din Iași. Se poate întâmpla să fie o legătură de ordin psihic între cele întâmplate cu ocazia arestării mele din grădina Constanța Ghica și cu cele petrecute astăzi cu Prefectul C. Manciu.
- Susții că te-ai aflat în legitimă apărare când ai descărcat focul de armă asupra Prefectului C. Manciu, explică cum ți-era viața pusă în primejdie?
- Susțin că eram în legitimă apărare deoarece eram înconjurat de un număr mai mare de patru, care s-au năpustit asupra mea, unul din ei având revolverul în mână și anume Comisarul Clos.
- Cu ce ai fost lovit de Prefectul C. Manciu?
- Cu pumnul.
- Cine a ieșit întâi de la Judecătorie?
- Întâi am ieșit eu și aproape fără nici un interval a ieșit Prefectul C. Manciu.
- Nu l-ai așteptat pe scară în scopul de a comite crima?
- Nu, eu așteptam pe avocatul Dumbravă care pledase alături de mine ca să ieșim împreună.
- Când l-ai întâlnit pe scară Judecătoriei, la plecare, pe Prefectul C. Manciu, acesta ți-a adresat vreun cuvânt?
- M-a injurat și a spus către acei care erau cu el, nu știu câți erau, ca să pună mâna pe mine, iar pe când eram, în ședință, am auzit pe Prefectul de Poliție spunând către un avocat, mi se pare avocatului Rang, că are să tragă palme, nu știu, mie sau avocatului Dumbravă. Avocatul care ședea lângă mine mi-a atras atenția asupra acestui fapt.
- N-ați luat această decizie de a suprima pe Prefectul C. Manciu văzând în el persoana care vă stânjenește mișcarea contra evreilor?
- Nu, întrucât faptele Prefectului C. Manciu măreau mișcarea, iar nu o diminuau.
- Cu cine locuiai în Iași?
- Singur la locuința logodnicei mele, d-na Ilinoiu.
- Nu ți-ai exprimat niciodată dorința, către d-na Ilinoiu, de a suprima pe Prefectul C. Manciu?
- Niciodată.
- Dintre cei cu care ai fost la Mitropolie a plecat cineva din Iași?
- Teodosie a plecat la Cernăuți luni, Mironovici și Georgescu sunt la lemne și Moța la Botoșani.
- La plecare i-ai condus până la gară?
- Numai pe Moța l-am condus.
- În ce scop Mota pleca la Botoșani?
- Pleca la logodnica lui, care este sora mea, auzind că s-ar afla la moșul meu, Gh. Lucan, care locuiește chiar în Botoșani.
- La percheziția făcută mi s-a reținut numai un notes legat cu mătase, cartea mea de avocat și opt cereri intitulate D-le Director General, în vederea trimiterii lor la București, pentru a obține ajutoare de materiale în vederea construirii căminului studențesc. Portofelul cu bani aflați în el și tocătorul de scris mi s-a lăsat. Mi s-a reținut brâul.
- I s-a citit înainte. Carte știe.
(ss) Corneliu Zelea Codreanu
Judecătorie Instrucție,
(ss) M. Esianu
Grefier,
(ss) indescifrabil
A.S.R.I., Fond "P", dosar nr. 111.041, vol. 1, f. 186-189
- Ce înțelegi prin dușmanii neamului și considerați și pe C. Manciu printre ei?
- Prin dușmanii neamului înțeleg în primul rând pe evreii care amenință existența noastră ca nație și, în al doilea rând, pe acei dintre români care, prin poziția lor înaltă, pot contribui, într-o măsură mare, la opera de distrugere a elementului românesc. Pe Manciu nu-l consideram în nici una din aceste categorii.
- N-ai pus la cale asasinarea fostului prefect de poliție C. Manciu și ai executat planul, în scopul de a pune din nou în discuție chestiunea evreiască, pentru a stimula mișcarea care începuse a lansa printre studenți?
- N-am pus la cale asasinarea lui C. Manciu și mai ales, dacă ar fi fost vorba de un asasinat și o pregătire în această direcție, n-aș fi făcut-o eu, care ocupam o poziție specială în această mișcare, aș fi fost mai de folos ei rămânând liber și, în al doilea rând, și pentru motivul că în conștiința mea m-aș fi simțit vinovat dacă aș fi consimțit măcar o clipă să mă sacrific pentru un om cu prea puțină valoare.
(...) - Cu ce bani faci cheltuielile necesare propagandei naționaliste?
- Deoarece m-am dedicat cu desăvârșire mișcării și nu am altă activitate decât aceasta, un grup de cetățeni mă întreține, unii donându-mi bani, alții haine. Astfel sunt d-nii D-tru, Bejan, Coniac de la Dorna, care mi-a dat sumanul ce-l port, dr. Cătălin din C.Lung, care mi-a cumpărat o pereche de ghete, dl. dr. Șumuleanu, dl. Cuza, care mă cheamă pe la masă. Tatăl logodnicei mele mă întreține, dându-mi casă și masă și câteodată mai primesc bani și de acasă, de la tatăl meu. De altfel, cheltuieli mari nu am.
(...) - Prin propaganda naționalistă pe care o faci în țară tinzi la o revoltă contra evreilor?
- Prin această mișcare nu tind la o revoltă, eu tind la rezolvarea în mod echitabil a problemei evreiești. Manifestările de până acum, sub forma de mici revolte, nu sunt produsul meu, sunt produsul unui organism național bolnav sau, într-o bună măsură, sunt produsul provocărilor.
- Cum crezi că s-ar putea rezolva problema evreiască?
- Problema evreiască nu se poate rezolva decât prin eliminarea lor din țară, de către un guvern care să priceapă problema și să vrea să o rezolve. Un astfel de guvern nu poate veni la cârma decât împins de conștiința nației românești. Activitatea noastră este să trezim această conștiință.
- I s-a citit, stăruie, carte știe.
Judecătorie Instructor,
M. Esianu
Corneliu Zelea Codreanu
A.S.R.I., Fond "P", dosar nr. 111.041, vol. 1, f. 192-196
Declarația
20-28 mai 1925. Relatările ziarului "Universul" asupra desfășurării procesului lui Corneliu Zelea Codreanu de la Turnu Severin
* * *
Se procedează la interogarea celor 6 acuzați.
Dl. procuror general cere ca interogatoriul să se facă separat, deoarece fiind momente care îi pun în contradicție, aceste contraziceri s-ar putea reliefa mai mult cu ocazia interogatoriilor.
Declarația lui Corneliu Codreanu
Corneliu Codreanu depune:
- Eu sunt acela care am împușcat pe C. Manciu, pe Clos și pe Husanu. La baza acestei crime există însă alte două crime, pe care am să le explic. După cum se arată și în actul de acuzare, a existat și există o mișcare în toate centrele studențești, mișcare pe care noi o numim națională, care-și are originea în faptul că pământul strămoșesc a fost încălcat de o nație străină și noi am înțeles să-l păstrăm. În Universitate și școlile secundare de la Cernăuți, Iași și Chișinău elementul străin a ajuns să fie 80% mai mare decât elementul românesc și toate acestea când art. 3 din Constituția țării spune că nu se poate coloniza pământul românesc cu elemente străine.
Studențimea universitară, în fața acestei stări de lucruri, a dat semnalul și a pornit la luptă, căci dacă azi 80% sunt mai mulți studenți străini, conducătorii de mâine - studenții de azi - vor fi și ei 80% străini.
Iată cuvântul pentru care ne-am mișcat și am pornit la luptă pe cale legală. Am petitionat, am protestat, manifestat, am cerut "numerus clausus", dar în zadar, și guvernul, în loc să ne dea satisfacție, a pornit prigoana împotriva noastră. Am fost schingiuiți și bătuți de organele guvernului că nu respectăm ordinea. Dar după noi, a păstra ordinea nu înseamnă că să lași să se despoaie un neam de toată vlaga și avutia lui și să o dai străinului.
Trecând la istorisirea faptului ce i se impută, Corneliu Codreanu îl descrie astfel:
Ieșind de la Văcărești, am strâns rândurile colegilor și am hotărât să așteptăm momente mai bune. Universitatea fiindu-ne închisă și neavând unde să ne adunăm, am hotărât să facem o casă. Lucram cărămidă la Ungheni și făceam grădinărie la Iași. Dar jandarmii și guvernul se țineau după noi, nelăsându-ne în pace să lucrăm. Într-o zi, când ne aflam la grădinărie, s-au năpustit asupra noastră jandarmii guvernului sub conducerea lui Manciu și, din ordinul acestuia, am fost ridicați și duși la poliție unde am fost bătuți la tălpi și schingiuiți timp de aproape două ore. Fără intervenția d-lor Cuza, Șumuleanu și Bogdan, care au venit la poliție cu procurorul și medicul legist, nu știu ce s-ar fi ales de noi. Din beciul poliției au fost scoși colegi de-ai noștri atât de rău bătuți cu vergele și vine de bou că nu se mai puteau ține pe picioare. După ancheta făcută de procuror și constatările medicului legist am fost pus în libertate.
Mai târziu, e drept, am spus într-un cerc de colegi că pentru a scăpa de persecuții și a-mi repara onoarea sunt hotărât să-l răpun pe călăul tinerimii universitare, pe Manciu. Dl. profesor Cuza, auzind de acest lucru, m-a sfătuit să am răbdare, căci va interveni d-sa pe cale legală să mi se dea dreptate. Am ascultat și m-am dus la munte, unde am rămas 2 luni. La întoarcerea mea la Iași a venit ziua procesului de la judecătorie. Manciu și subalternii săi au început din nou și chiar din ședință să mă provoace și să mă sfideze, lucru ce m-a iritat peste măsură, iar când insultele au atins culmea și când ele s-au tradus în amenințări și ordin de a mă aresta, nu m-am mai putut stăpâni, am tras și am împușcat atunci pe Manciu, apoi pe Clos și în urmă pe Husanu. N-am fost noi, studenții, puși să suprimăm autoritățile. Lupta noastră nu este contra lor, ci a străinilor care ne-au cuprins.
La observațiile Ministerului Public că Corneliu Codreanu ar fi declarat că Manciu n-ar fi fost un instrument al evreilor, Codreanu răspunde că aceasta este și astăzi credința lui, căci dacă n-ar fi crezut că Manciu nu este decât o coadă de topor nu se sacrifica pentru un politist, lăsându-și locul în mișcare ca să intre în pușcărie.
* * *
AVOCATUL PĂRȚII CIVILE
Pledoariile. Cuvântul părții civile.
Ședinta se deschide la ora 4,20.
Se da cuvântul d-lui Costaforu, avocatul părții civile, care spune că Husanu este una din victimele acelei zile. O comisie de studenți a oferit d-nei Husanu suma de 4.000 lei, suma care se va deduce din despăgubirile pe care le va admite Curtea. Husanu are plămânul perforat. D-nii jurați să fie mai largi cu despăgubirile ce le pretinde. În ceea ce privește pe d-na Manciu, ea a plecat. Domnul Costaforu continuă astfel: Am venit aici să vă spun adevărul folositor țării și acestor tineri care stau pe banca acuzaților. Nu trebuie să încolețească în suflete ideea că asasinatul duce la glorie și apoteoză. Aceasta ar putea fi primejdioasă pentru țară. Cine dintre părinții din sală ar dori ca fiul lor să fie pe banca acuzaților...
Voci: Toți, toți!...
Domnul Costaforu: Atunci o parte din părinții din sală nu doresc așa ceva.
Alte voci: Toți, toți!...
Domnul președinte recomandă liniște și amenință publicul cu evacuarea. Liniștea se restabilește.
Domnul Costaforu face definiția eroismului, arătând că nu toți cei care au alergat pe câmpul de onoare sunt eroi. Am curajul să spun adevărul. Acest curaj este cel cetățenesc și onorează cel puțin tot atât cât și curajul fizic. Doresc ca acești tineri să fie conștienți de drepturile și datoriile lor. Pe tinerii de pe banca acuzaților îi cunosc mai mult ca instrumente, ca ratați pe care aș vrea să-i văd pe calea dreaptă a vieții. Manciu a fost fecior de țăran sărac și prin munca lui a ajuns la situația de prefect. El a murit sărac.
În privința bătăii în poliție am scris și o carte, adânc revoltat. Este vorba de foștii comuniști închiși la Jilava, schingiuiți când nu erau nici condamnați. Tot astfel mă ridic în contra brutalităților oricum ar fi întrebuințate. În privința aceasta suntem de acord.
În Occident, bătăia este legiferată, iar dacă au fost bătăi și chiar dacă șeful e brutal trebuie numai decât asasinat? E calea judecății și sunt instituții ce reprezintă calea dreaptă. Omul să nu-și facă judecata singur dacă vrea să fie echilibru în stat. La Iași este o stare de anarhie. Studenții de la Iași, împinși de unii profesori, s-au pus în conflict cu ordinele poliției. Studenții nu s-au supus, profesorii i-au îndemnat la rezistență. Atunci a fost trimis la Iași un om de ordine, energic și cunoscător de legi. D-na Manciu mi-a declarat că soțul ei n-a bătut pe studenți. Nu pot să pun temei pe această afirmație, dar m-au impresionat vorbele sale. Nu știu ce va spune apărarea, dar eu sper să arunc o sămânță bună care să încolețească în sufletele juraților. Să se gândească dacă o achitare n-ar duce la alte crime.
Eu vorbesc în interesul societății. Într-o țară civilizată și cu legi nu trebuie să existe răzbunare. Trebuie deci o pedeapsă pentru binele țării și chiar pentru binele lor. Apărarea va invoca frumosul sentiment al nationalismului, dar și urâtul sentiment al antisemitismului. Desfășoară pe larg conceptia sa asupra nationalismului în contradictie cu antisemitismul. Nu acuzații sunt vinovați, ei sunt instrumente. Dl. Cuza e vinovat (Protestări în sală).
Domnul președinte: Aici n-am venit să-l judecăm pe dl. Cuza sau să facem procesul nationalismului ori antisemitismului.
Domnul Costaforu: D-lui Cuza n-am să-i adresez nici o acuzatie directă. Vreau să spun numai conceptia mea.
Domnul președinte: Acuzatiile dvs. le puteți scrie, căci timpul e limitat în apărarea necesară, după cum legea o cere.
Domnul Costaforu: Țara și-o iubesc instinctiv toți românii, dar o iubesc și evreii care s-au născut în ea, dar au plecat apoi în țări străine. Antisemitismul nu există la noi. El a venit din străinătate și mai întâi la București, adus de politicieni. La noi au fost și pogromuri.
Domnul președinte: Aici vă răspund eu, domnule Costaforu, că în România nu au fost și nu sunt pogromuri.
Domnul Costaforu: Au fost în trecut...
Domnul președinte: Nici în trecut. Sunt destul de bătrân ca să vă asigur că nu au fost. Avem ziariști aici și-i rog să scrie că în Țara Românească n-au fost, nu sunt și nu vor fi niciodată pogromuri.
Domnul Costaforu: Dacă nu au fost e că am fost o țară tolerantă...
Domnul președinte: Și azi suntem tot așa.
Domnul Costaforu: Antisemitismul e adus de politicieni. Nationalismul, înainte de război, era identic cu patriotismul. Azi însă, când România Mare cuprinde 3-4 milioane de minoritari...
Domnul președinte: Ce-are a face cei 18 milioane de locuitori...
Domnul Costaforu: Azi patriotismul diferă de nationalism. Legile românești sunt aceleași pentru toți. Neamurile trebuie să-și facă nationalismul lor și între ele sunt și cei 800.000 evrei.
Voci: Minciuni, minciuni!...
Domnul președinte: Renunțați la datele statistice și istorice.
Domnul Costaforu: Dacă e vorba să facem lumină, lăsați-mă să vorbesc!
Domnul președinte: Dar fără statistică.
Domnul Costaforu: Mă servesc de statisticele statului. Nu trebuie să îndârjim naționalitățile, căci nu dezbinarea, ci unirea face puterea. Cu cât vom cuceri minoritățile de partea noastră, cu atât vom putea fi mai tari. Nu este acesta patriotism? Antisemitismul este un rău pentru țară... Da, d-lor, mă mândresc că am un ginere evreu. (Protestări, murmure, huiduieli în sală. Președintele sună clopotelul și după câtva timp se restabilește liniștea).
Domnul președinte: Treceți peste asta și vorbiți despre cazul Manciu.
Domnul Costaforu: Dacă am un ginere evreu... (În momentul acesta e întrerupt cu huiduieli).
Domnul președinte: V-aș propune să țineți o conferință despre aceasta. (În acest moment, primul jurat intervine, cerând să se discute numai despre cazul prefectului Manciu).
Domnul președinte: Nu provocați multimea și nu jigniți sentimentele ei.
Domnul Costaforu: Unul dintre agitatorii studenților este un profesor universitar.
Domnul Cuza: Eu sunt acela.
Domnul Costaforu: Trebuie să ne purtăm bine cu toate minoritățile, căci altfel ungurii sprijină pe unguri, nemții pe nemți etc.
O voce din sală: Dar pe evrei?
Domnul Costaforu: Evreii din toate țările. De aceea să fim buni cu ei.
Domnul președinte: Credeam că citiți câteva declarații și văd că țineți o conferință.
Domnul Costaforu: Nu mi se dă voie, pentru că aici toți sunt antisemiți...
Domnul Cuza: Vă rugăm să-i dați voie să spună tot ce știe. Mâine îl voi convinge de adevăr, chiar și la bătrânețe.
Domnul Costaforu citește declarația lui Codreanu din dosar, unde spune că problema evreiască nu poate fi rezolvată decât prin eliminarea evreilor de către un guvern care ar avea curajul s-o facă. Studenții au făcut colecte pentru o clădire.
Domnul președinte: Ei fac o clădire pentru studenții săraci.
Domnul Zelea Codreanu - tatăl: Insultați pe acești tineri.
Domnul Costaforu: Nu insult pe nimeni.
Domnul președinte: Să nu acuzați niciodată fără dovezi.
Domnul Costaforu: N-am și nici n-aș vrea să am dovezi.
Domnul președinte: Tot ce-ați spus până acum a fost provocator. Să vă limitați în cadrul procesului.
Domnul Costaforu: Acela e naționalist bun care muncește pentru țară și nu-i cere nimic.
Ca încheiere, dl. Costaforu, adresându-se juraților, cere un verdict care să nu fie complet de achitare, căci acesta ar duce la noi crime. (Se face din nou zgomot în sală).
Președintele ridică ședința, anunțând-o pe cea viitoare luni dimineață.
Leontin Iliescu.
"Universul", luni, 25 mai 1925
* * *
Procesul Corneliu Zelea Codreanu
Ziua a IV-a
Se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror general Titu Constantinescu.
(...) - Să faceți, d-lor jurați, să dispară dinaintea dv. imaginea magistratului chemat să acuze și să vedeți numai pe cetățenii care se ridică să apere dreptatea socială. Nu voi discuta și nici nu voi stăruia asupra verdictului ce aveți să dați: să achitați pe Codreanu dacă în examenul conștiinței dv. nu-i veți găsi nici o vină și să-l acoperiți de glorie dacă conștiința dv. vă va spune că omorul lui Manciu nu este o crimă!
Dar tot cu mâna pe inimă, dacă veți crede că cel ce a trimis glonțul să răpească o viață a săvârșit omor, a comis o barbarie, să-l condamnați pentru că ideea de dreptate o cere.
O stare de anarhie postbelică a pătruns în Universitate mai ales prin numărul copleșitor de străini ce pătrunsese în ea, fapt care a determinat pe studenții creștini să ceară "numerus clausus". Pentru acest principiu sunt și eu de acord și cu apărarea și cu studenții și zic, împreună cu ambele părți, că România trebuia să fie a românilor (În sală se manifestă vii aprobări. Președintele restabilește liniștea).
Dl. procuror continuă: Dar victima putea să aibă o acțiune determinantă în această chestiune? Nu! Manciu intervine numai atunci când această chestiune degenerază în mișcări de stradă și nu poate să lase ca o parte din populația orașului să fie maltratată. Tolerarea ar fi fost o concepție împotriva firii și moralei: principiul securității trebuie să garanteze fiecăruia liniștea. Se poate aduce deci vina lui Manciu când punea la cale reînoirea ordinii? Desigur că nu. S-a mai zis în depoziții că Manciu ar fi întreprins acte de violență; dar lui Manciu nu i s-au făcut manifestații ostile? Nu i s-au aruncat în cap ouă clocite? N-a fost și el lovit? Și el n-a mai ucis pe nimeni.
Se mai zice că Manciu s-a amestecat într-un congres studențesc. Dar el a făcut aceasta din ordin, nu din proprie inițiativă. S-a mai spus că în grădina d-nei Ghica, la 31 mai, ar fi brutalizat, ar fi maltratat și ar fi săvârșit acte inutile împotriva studenților. Dar aceste declarații au fost făcute și mai temeinic susținute tocmai de aceia care, după ce au comparut mai întâi ca martori, au trecut pe banca apărării; tot aceștia sunt îndrumătorii studenților, deci pe declarațiile lor nu se poate pune temei, ele fiind partinitoare și exagerate.
Din cercetările făcute de instrucție se poate vedea că Codreanu n-a fost bătut, iar faptul de lovire pentru care fusese chemat în judecată Manciu de studentul Comerzan urma să fie judecat și trebuia să aștepte deciziunea justiției, iar nu să-și facă singur dreptate. Dacă procesul s-ar fi judecat, desigur că Manciu făcea dovada nevinovăției lui; dar el a fost suprimat înainte.
Trecând la evenimentele petrecute în ziua crimei, dl. procuror general spune:
La 25 octombrie, Manciu comparuse ca acuzat în fața d-lui judecător de ocol și fiind judecat de această instanță înseamnă că vina ce i se atribuia era mică, căci altfel cazul ar fi trebuit deferit altei instanțe superioare.
La acest proces asistau mulți studenți. Judecata se făcea într-o atmosferă iritantă. Întrebările acuzatorilor se puneau cam așa: "Să spună politistul" sau "să ne declare țistul cu mentalitate de plutonier major ce știe despre lovirea studentului Comerzan". Manciu răspundea totdeauna calm; iar când i s-a adresat lui Codreanu ca să-l întrebe dacă recunoaște cele spuse în instrucție i-a zis: "colegule Codreanu". Și numai când i s-a părut că depoziția lui Codreanu nu e conformă cu adevărul a rostit următoarele cuvinte: "Și acum minte".
A intervenit apoi procesul de ultraj cerut de avocatul Dumbrava, iar procesul intentat de Comerzan s-a amânat.
Codreanu, care nu intervenise de loc în proces, la terminarea ședinței iese afară din sala de judecată. Se oprește pe platforma de jos și așteaptă. Manciu apare și el fără să dea naștere la provocările de care s-a vorbit. Codreanu scoate un revolver și trage în Manciu, pe care-l omoară. Clos, intervenind, este și el rănit de moarte, iar un al treilea glonț îl rănește pe Husanu. Studenții Iordache, Cucu M., Rugina și Hanganu nu sunt singurii care au asistat la săvârșirea crimei. Ei se contrazic în declarațiile lor, ca una au spus judecătorului de instrucție și alta au spus aici, în fața Curții.
Și acum se vede de ce a ucis Codreanu.
La instrucție a arătat în trei feluri motivele ce l-au determinat la crimă: întâi ca l-a injurat și amenințat, a doua oară spune că numai l-a injurat, iar a treia oară susține că a fost în legitimă apărare, prinzând un gest al lui Manciu care avea aerul că scoate un revolver din buzunar.
Dl. Procuror general face teoria legitimei apărări și trage concluzia că în speță nu există, așadar rămâne insulta ca singurul motiv ce a determinat pe Codreanu să săvârșească crima. Dar se pedepsește o insultă cu moartea?
Este deci situația omului care în mod mișelesc a ucis un om pe la spate. Afirmarea că gestul lui Codreanu ar fi o trezire a conștiinței naționale este un neadevăr. Corneliu Codreanu a săvârșit crima, a înfăptuit cel mai abject omor pentru o înălțare personală. N-a fost nici o stare de surescitare, ci a fost o crimă premeditată, pornită din credința foarte greșită că ideile unor tineri pot fi impuse guvernelor în conducerea țării. (...)
Domnul procuror general în continuare vorbește de activitatea lui Manciu ca prefect care, fiind o minte ordonată, nu putea admite mișcări care tulburau liniștea țării. Și atunci dvs., d-lor jurați, când ați auzit expunerea făcută, rămâne să veniți sau cu un verdict de condamnare ori să aduceți un verdict de iertare, dar pe mine lăsați-mă să cer condamnarea pentru unul care ucide pe la spate.
* * *
Ședinta se redeschide la ora 10,30.
Se dă cuvantul d-lui avocat Paul Iliescu. (...)
Partea civilă v-a vorbit de o durere omenească și a încercat să arunce sămânța rea în spiritele juraților, noi însă ne gândim la pribegia de martir a lui Corneliu Codreanu din penitenciar în penitenciar, de la Iași la Focșani, de la Focșani la Turnu Severin. Pentru noi a fost un marș triumfal, pentru el un drum de martir. Admir talentul și elocința reprezentantului Ministerului Public care a știut cu eleganță să-și facă datoria de acuzator și să-și păstreze totuși sufletul de bun român. Dar la noi e granitul în sufletul românesc, de care talentul dvs., d-le procuror general, se va zdrobi. Dacă ați cerut achitarea pentru ceilalți acuzați, o puteți cere și pentru Corneliu Codreanu, căci legea va permite.
Ce să vă spunem noi, domnilor jurați, decât să trageți concluzia logică din situația acestui proces. E adevărat ce spune dl. procuror general că după război s-a creat o nevroză generală în țara noastră, dar tot atât de adevărat este că străinii, dar mai ales evreii, ne-au invadat țara în mod neașteptat. A trebuit să vină mișcarea de redesteptare națională a studențimii, floarea neamului românesc, ca să ne trezească în fața pericolului evreiesc. Moldova presărată cu mormintele voievozilor este cotropită de ovrei. Din Moldova a pornit mișcarea. Moldoveanul Corneliu Codreanu a dat mâna cu Ion Mota din Orăștie.
Guvernul de nenorociri și vitregie a fost format din români care s-au robit finanței evreiești și internaționale, a înfruntat dorul românesc al studenților și a trimis la Iași pe cel mai negru prefect din câți i-a avut țara. (...) Ce vină aveau studenții? Lucrau cărămida pentru caminul lor, au fost ridicați și brutalizați de jandarmi, au fost loviți de Manciu, a curs sânge de copil pe podelele prefecturii din Iași. Ce ar face fiecare din noi dacă copiilor noștri li s-ar da astfel de lovituri? Nu este moartea o pedeapsă prea mare pentru cine săvârșește astfel de orori. Ororile există, nimeni nu le poate tăgădui; să ne gândim la cele ce s-au petrecut în sufletul lui Codreanu când s-a văzut palmuit de Manciu în fața evreilor! (...) Ce putea face Codreanu când sângele îl năvălise în față gândindu-se la ce-l aștepta iarăși în beciurile poliției? A fost un moment de uitare, când omul nu mai putea răspunde de faptele lui și atunci Codreanu a tras și l-a doborât. Nu e o crimă politică, ci un gest datorită fatalității oarbe. N-a fost, prin urmare, premeditare. Dacă era vorba de o crimă politică, n-ar fi ales ca victimă pe politist, după cum declara însuși Codreanu. Să fie oare o crimă pe care legea n-o iartă? Nu vrem să facem erou din Codreanu pentru că l-a ucis pe Manciu, ci din cauza că el a fost capul mișcării de redesteptare națională.
Lumea românească îl iubește pe Codreanu și va cere să i-l redați.
Nu este așa, Corneliu, că în iarna acea când te-am văzut în celula închisorii regretând cel dintâi că a trebuit să ucizi un om, nu este așa că și tu l-ai plâns pe Manciu? Puteți condamna un astfel de om, d-lor jurați? (...)
"Universul", nr. din 27 mai 1925
* * *
Ședinta se deschide la ora 2 și jumătate. Sala este ocupată încă de la ora 1. Foarte multe doamne și domnișoare au venit cu buchete de flori. În sală circulă niște cărți poștale cu vederea teatrului și cu inscripția "Aici a fost judecat și achitat Corneliu Zelea Codreanu". Președintele întreabă pe jurați dacă sunt luminați. Toți răspund afirmativ. Adresându-se acuzaților, îi întreabă dacă au ceva de adăugat.
Corneliu Codreanu se ridică și spune: "Dumnezeu a hărăzit ca viețile noastre să servească în lupta de apărare a românilor. Reînnoim aici jurământul nostru de a sluji cu credință țara și neamul în orice împrejurare". (...)
La ora 4,30 jurații intră în deliberare. Ochii tuturor îi urmăresc când ies pe ușă și parcă vor să le pătrundă în suflet ca să citească cu o clipă mai devreme verdictul. Doamna Elena Ilinoiu, logodnica lui Codreanu, s-a strecurat în primele rânduri și s-a lipit aproape de banca acuzaților, în imediata apropiere a logodnicului ei. Îl privește cu înțelegere. Îi zâmbește și pare multumită de marea manifestație de simpatie ce se face.
Deliberarea se face în 5 minute. Clipele sunt solemne. O nerăbdare manifestată nervos domnește în sală. Nimeni nu mai stă la locul său. E nevoie să intervina dl. președinte care face apel la spiritul de ordine al mulțimii, să restabilească liniștea.
Comisia juraților își face intrarea. O tăcere desăvârșită se face în sală. Fiecare jurat poartă la butonieră "svastica" în funde tricolore.
Primul jurat se ridică grav, profund emoționat și începe să dea citire verdictului. Când pronunță sacramentala formulă "Pe onoare și conștiință, în fața lui Dumnezeu și a oamenilor", și când zice primul NU, sala izbucnește în ropote de aplauze și aruncă cu profunzime flori peste jurați și magistrați.
Entuziasmul durează câteva minute. Președintele restabilește din nou liniștea. Primul jurat dă citire, emoționat, întregului verdict, prin care comisia de jurați răspunde NU la toate întrebările.
Președintele dă apoi ordin să fie introduși acuzații. Corneliu Codreanu este adus pe brate în sala de sedință de colegii lui, îmbrăcat cu o lenta tricoloră. În sală izbucnesc din nou ropote de aplauze. Președintele restabilește iarăși liniștea și dă cuvântul procurorului general care, înainte de a-și face datoria, rostește studenților o înimoasă și patriotică cuvântare.
Pe baza verdictului juraților, reprezentantul Ministerului Public cere achitarea. Președintele citește sentința de achitare. Codreanu este ridicat pe brate de studenți și scos din sală în aplauzele mulțimii entuziaste. Au rămas cu toții în parcul orașului la statuia lui Traian, unde s-a făcut o mare manifestație patriotică. (...)
Leontin Iliescu și N. Ciocardia
"Universul", nr. din 28 mai 1925