Din desfăşurarea istoriei dela marea revoluţie franceză până în zilele noastre, un gânditor modern, apreciind foloasele dobândite de jidani din frământările răsturnătoare de vechi situaţiuni, a extras următorul adevăr, confirmat prin fapte: Revoluţia este steaua lui Israel. In adevăr, ori unde s'a produs o schimbare violentă semitul modern a profitat: fie că a obţinut emanciparea politică, fie că s'a întărit economiceşte, fie că a dobândit o influenţă sau chiar preponderenţă în conducerea afacerilor publice, dar mai ales întrunind toate aceste beneficii. Astfel de roade a putut culege jidanul din orice Stat european, pentrucă numeroşi consângeni de ai lui au pregătit sau au influenţat mersul ideilor premergătoare revoluţiei şi pentrucă în toate revoluţiile secolului trecut neamul jidovesc a dat cel mai mare contingent de instrumente revoluţionare. Această afirmaţiune se poate uşor dovedi cu întreaga istorie a veacului al XIX.
Dar, oricât ar fi profitat evreii din schimbarea de regimuri politice sau a stării sociale, istoria pentru prima oară înregistrează în fastele ei fenomenul extraordinar ce s'a petrecut la începutul secolului al XX în ţara considerată drept cea mai puternică şi cea mai bine păzită, prin constituţia ei autocrată şi religioasă, faţă de mişcările revoluţionare. Privind situaţia dela suprafaţă nimeni nu ar fi crezut ca imensa împărăţie pravoslavnică „a tuturor Rusiilor" să cadă pradă oligarhiei sângeroase a puterii jidoveşti. Fapt incontestabil este, că o mână de jidani, actualmente Triumviratul Braunstein — Apfelbaum — Rosenfeld (Trotzki — Zinoviev — Kamenef) dispune de soarta unei imense ţări şi a unei populaţii ce trece mult peste 100 de milioane de suflete.
Doctrina comunismului integral, a realizării la maximum a ideii de egalizare a averilor şi situaţiei sociale în Stat, această doctrină, născocită de jidanul Carl Marx, a fost aruncată cu dibăcie de propagandişti în masa poporului, care s'a lăsat ademenit de cel mai viclean dintre neamuri spre a-i primi jugul cel mai greu şi cel mai ruşinos, acela al unei bande de sceleraţi, cari nici cel puţin nu fac parte din sânul poporului rus. In momente de gravă rătăcire s'a mai întâmplat ca unele naţiuni să răstoarne la ele acasă ceea ce a fost bun, să-şi gonească brutal dela putere şi chiar să-şi suprime fiii meritoşi, alergând după himera maximului de fericire politică şi socială; dar în asemenea cazuri şi-au ales alţi factori de conducere tot din cercul familiei naţionale, rămânând cu acel sentiment de satisfacţie şi mândrie ce rezultă din credinţa că s'a îndreptat o situaţie prin puteri proprii. Să ajungi însă sub călcâiul acelei minorităţi etern streine, despreţuite, batjocorite şi din suflet urâte, cum erau jidanii în Rusia până în ultimele clipe ale ţarismului, aceasta s'a întâmplat numai poporului rus. Cum se explică atâta decădere?
Cauze au fost multe, de care evreul rus a profitat cu măestrie. Amintim câteva. Clasa conducătoare, stăpânind întinse latifundii, nu a ştiut să facă în ceasul al XI acel pas cuminte prevăzător şi mântuitor pe care l'a făcut enorma majoritate a marilor proprietari români, când de bună voe au consimţit la expropriere. Astfel comunismul semitului Marx, servit cu rea credinţă, a găsit teren de propagandă.
Alta. Când un regim politic pune pe aceeaşi treaptă, ca o nenorocire naţională, faptul de a fi perdut o mare luptă navală cu faptul de a se fi acordat o meritată libertate constituţională, când ţarul Nicolae II a spus că două sunt zilele cele mai negre din viaţa lui, aceia când a perdut în războiul cu Japonia, bătălia din strâmtoarea Tuşima şi când a semnat ucazul de înfinţare a Dumei (primul parlament rusesc); când reprezentantul suprem al unui regim astfel vorbeşte, sistemul de guvernământ este dela sine condamnat şi cu el întreaga societate pe care se sprijină.
Dar în afară de regimul politic, cu toate păcatele unei clase suprapuse egoiste, rătăcită în concepţii şi găunoasă din punctul de vedere moral, în afară de repartiţia monstruoasă a proprietăţii rurale la un popor eminamente agricol; sufletul slav, la isbucnirea revoluţiei, era îmbolnăvit printr'o literatură tendenţios umanitaristă, răspândind cerinţa de libertate până la anarhie, lipsită de vlagă şi fără să poată radia încredere în isvoarele de putere naţională. In domeniul politic şi social germenii morbidităţii se inoculaseră lumii slave pe diferite căi; origina lor depărtată era însă laboratorul unde lucraseră în taină agenţii iudaismului distrugător.
Nicăeri nu a prins utopia fericirii comuniste rădăcini mai adânci ca în sufletul acelui popor, care, în Moldova pribegiei noastre prin soldaţii lui, făcea impresia unui vlăşgan molâu necopt, brutal, naiv, înclinat spre orice fel de misticism, bun să trăiască în turmă şi să dea forţa turmei sub conducerea strânsă şi energică a păstorului, dar gata să se piardă în frânturi lamentabile din momentul, ce i se dă libertatea de a judeca cu mintea lui liberă şi a se ţine pe propriile lui picioare. In această masă de oameni lipsiţi de iniţiativă, de spirit critic şi de bun simţ înăscut, s'a furişat jidanul viclean, cu inteligenţa lui tăioasă având programul precis de a o înflăcăra pentru idei irealizabile, de a o sugestiona împingând'o în urmă la opera distrugerii, pentru ca, redusă la mizerie, să-i pună mai statornic jugul pe grumaz.
Se poate ca mişcarea comunistă să găsească mai uşor teren favorabil, acolo unde domneşte nemulţumire politică şi socială; dar pentru noi românii dovada s'a făcut că aceasta boală, de provenienţă şi propagandă semită, pune stăpânire numai pe cei săraci cu duhul. Nu se poate spune că în 1917 populaţia românească, îngrămădită în Moldova, ori că armata română din acel timp concentrată în acelaşi colţ de ţară avea motive să fie mulţumită cu viaţa ei de toate zilele; nu se poate spune că prin contactul inevitabil cu un milion de soldaţi ruşi bolşevizaţi oştirea noastră nu a avut prilejul să afle despre teoriile raiului comunist; şi totuşi acel simplu soldat român, care sângerase la Mărăşeşti şi care abia îşi ţinea zilele cu hrana dela regiment, a ştiut să păstreze o admirabilă structură sufletească nealterată, a rămas până la sfârşit neatins de molima bolşevică, pentrucă aşa îl povăţuia pe el o licărire de mentalitate latină în care sta ascuns ca un tezaur nepieritor simţul ordinei, aşa îl povăţuia să se poarte cuviincios, supus şi brav bunul simţ al strămoşilor, fără ştiinţă de carte, dar plămădit din judecata lor dreaptă din inteligenţa lor naturală şi din experienţa veacurilor trăite cu dorul de mai bine. La rus această comoară sufletească lipsind, i-a fost uşor jidanului să arunce într'un pământ necultivat sămânţa dezordinei; i-a fost uşor să pătrundă în fibrele unei societăţi fără busolă şi fără ideal, să-i exploateze toate nevoile şi toate viţiile, să se facă indispensabil pentru ca la momentul din vreme pregătit, când va isbucni inevitabila criză de intoxicare prin germenii iudaismului, din microbi să răsară ca prin minune tiranii jidani ridicaţi pe ruinele organismului naţional descompus. Această descompunere era fatal să vie, dacă ne înfăţişăm următorul tablou prezintat de fostul ministru de externe în Franţa, de dl Flourens, în cartea lui scrisă acum vreo 20 de ani, întitulată la France conquise (pag. 18). Iată cum zugrăveşte societatea rusă:
„Fără mijlocirea jidanului, ţăranul nu ar putea să-şi vîndă grâul, nu ar putea să-şi cumpere vite; negustorul nu ar putea să se aprovizioneze cu marfă, nu ar putea să-şi plătească poliţele la scadenţă; ofiţerul nu ar putea să-şi achite datoriile şi să-şi plătească chefurile somptuoase, unde statele-majore îşi ruinează punga şi sănătatea; nobilul nu şi-ar putea întreţine servitorimea şi dezordinea luxoasă a felului său de viaţă. Jidanul pătrunde în toate administraţiile private şi publice; el are acces în birourile ministerelor, în secretariatele marilor duci şi până în cabinetul Majestăţii Sale Imperiale. El este organizatorul întreprinderilor industriale şi comerciale, samsarul direct al afacerilor de sentiment şi de bani. El are amestecul lui în intrigele şi coteriile ce se agită, ce se risipesc în sforţări neputincioase în sînul unei societăţi neliniştite, tulburată şi dezorganizată prin trândăvie şi plictiseală. El este acela care în lesneşte toate stricăciunile şi promoveazâ toate orgiile. El cunoaşte misterele afacerilor de femei precum şi secretele cancelariilor, el cunoaşte slăbiciunile oamenilor de Stat ca şi viţiile oamenilor dela curte. In mijlocul inerţiei, al limfatismului, al amorţelii generale, el este şurupul în mişcare; în definitiv el este stăpânul ocult şi detestat". [1]
Din mijlocul rasei „stăpânului ocult şi detestat" s'a ridicat prin revoluţia, fermentată şi finanţată de neamul lui Israel, o ceată de stăpâni oficiali mult mai detestaţi ca în Rusia ţaristă, dar acum temuţi de moarte pentrucă tiranii la cea mai mică bănuială de nesupunere răspândesc moartea în jurul lor.
Din galeria conducătorilor jidani, de-al căror nume poporul rus, odată liberat, se va lepăda cu oroare şi se va ruşina adânc de a fi crezut cu naivitate în şuerătura şarpelui semit, din această serie de chipuri caracteristice ale rasei, desprindem astăzi figura lui Apfelbaum, ce se ascunde sub numele Zinowiew. Un jidan scurt de statură şi îngrăşat peste măsură dela revoluţie încoace, roşu, cu părul creţ, cu urechile mari şi bleojdite, cu pleopele căzute peste nişte ochi aruncând o privire vioaie şi vicleană, cu nasul gras şi turtit sub care este schiţată o gură mare ce exprimă un materialism feroce. Peste întreaga figură pluteşte aerul unei fiinţe ordinare ce îşi urmăreşte cu deplină linişte planuri ce nu e prudent a le destăinui. Dintre toţi fruntaşii sovietici, el este cel mai respingător nu numai prin fisicul lui ingrat, nu numai prin viaţa lui particulară tăvălită în orgii şi în desfrâu, ci mai ales prin cruzimea, caracteristică rasei lui când ajunge la putere. Un singur fapt, spre a pune în adevărata lumină bruta însetată de sânge. Sub el, ajuns guvernator al Petrogradului, populaţia oraşului a scăzut dela 2.5 milioane la 600.000, şi când nenorociţii locuitori nemaiputând să îndure suferinţele au voit să emigreze în massă, jidanul Apfelbaum a oprit emigrarea spre a le prelungi mizerabila durere. Un alt fapt. Când s'a svonit că s'ar fi urzit un atentat contra lui Lenin, jidanul Apfelbaum, temându-se de propria lui existenţă, a ordonat o cercetare arestând 800 de persoane nevinovate, care până la unul au fost executate în închisoare la un simplu gest al dictatorului semit. Şi acest „astru sovietic" vrea să fericiască lumea cu atare regim, luând Preşedinţia la Comitetul executiv al Internaţionalei a III, care şi-a pus drept ţintă de ocamdată bolşevizarea Europei! Ce înseamnă încercarea de înfăptuire a paradisului comunist, asupra acestui capitol ne poate informa şi edifica Bulgaria cu începutul de executare operată la catedrala din Sofia!
La sfârşitul anului 1920 Zinowiew a participat la o întrunire a comuniştilor germani, ţinută la Halle. Ce va fi vorbit semitul revoluţionar înţelege oricine; dar ce impresie a făcut asupra unui înflăcărat comunist, de origină german, aceasta ţinem să o comunicăm marelui public românesc, după revista Weltkampf din 1 Martie 1925, din care am luat datele de mai sus. După ce îi face portretul şi îi desvălue ipocrizia acţiunii lui de a se da drept reprezentant al clasei muncitoreşti, urmează:
„Şi acest om are îndrăsneala să deschidă lupta contra capitalismului! Acest om care face impresia unui îmbogăţit de războiu, care este atât de laş încât nici are curajul să treacă singur o stradă de a curmezişul!" Autorul german îşi termină articolul adresând tovarăşilor muncitori, drept concluzie, următoarele cuvinte: „Scuturaţi jugul rasei jidoveşti! Suntem cu toţii rătăciţi şi orbiţi." Această impresie a făcut'o Zinowiew într'o mişcare comunistă care a frământat acum 5 ani, un popor cult, cu putinţa de a judeca dupăce s'a liberat de zăpăceala periculoasă răspândită în lumea, obosită şi amărâtă de războiu, prin perfida propagandă semită.
Criza post belică e la sfârşitul ei, dlor jidani, deşi v'aţi străduit din răsputeri să o prelungiţi şi să o faceţi cât mai dureroasă. Această criză România întregită a străbătut'o cu răbdarea şi cu bunul simţ înăscut neamului nostru. Cu toată propaganda voastră plină de venin, şi încărcată de planuri subversive, nu aţi isbutit să clintiţi din sufletul poporului român convingerea şi mai ales sentimentul că binele vine încet dar sigur prin păstrarea ordinei şi prin muncă productivă de toate zilele, prin acea muncă care aduce ogoare lor noastre belşugul de care vă bucuraţi şi voi, paraziţi ai acestei ţări. Nu aţi isbutit să ne schimbaţi mentalitatea cu toate imensele sacrificii, pe care finanţa voastră internaţională le face pentru a întreţine „anumita presă"; nu aţi putut să bolşevizaţi judecata sănătoasă a poporului român cu toate greutăţile economice în care se sbate. Dar în schimb, prin manevrele voastre duşmănoase de a ne calomnia în streinătate, de a zădărnici consolidarea ţării, de a ne învrăjbi cu minorităţile creştine, de a ne clătina credinţa în viitorul superb al acestei ţări, care va trebui să aparţină românilor şi populaţiilor de baştină în virtutea principiului proporţionalităţii; prin tactica voastră de a ne arăta că aţi devenit puternici, pretenţioşi şi ameninţători sub scutul Ligei Naţiunilor; prin nenorocita voastră politică de a vă afirma deosebirea ireductibilă faţă de noi poporul-gazdă, aţi ajuns la un rezultat pentru care astăzi mişcarea naţionalistă şi mâine întreaga suflare românească vă va fi recunoscătoare: ne-aţi învăţat a vă cunoaşte. Vă mulţumim.
[1] Citat de Roger Lambelin în cunoscuta lucrare L'lmpérialisme d'Israel pag. 174-75.
I. C. Cătuneanu
(Material preluat din revista Înfrățirea Românească, anul I nr. 6 din 15 iulie 1925)