Din ţara Moţilor năpăstuiţi

Dacă este un ţinut deosebit, de a cărui viaţă se leagă cele mai în­ semnate fapte din istoria milenară a neamului nostru, este de sigur ţara Moţilor.

Acolo e leagănul Românismului: bogăţia destrictului aurifer din acea parte a fost, din vremea Dacilor, o ispită puternică, un punct de atrac­ţie pentru Romanii nesăţioşi de aur, a fost o Californie modernă.

Acolo, după stabilirea domniei ro­mane, a pulsat o viguroasă viaţă economică romanizată. In legătură cu bunul traiu acolo se va fi înstărit şi înmulţit o populaţie nouă sub oblă­duirea Romei cezariene în aşa mă­sură, încât este foarte probabil că Munţii Apuseni, mişunând de o lume transformată, cu mentalitate latină, vor fi format cel dintâi mare centru al românismului, de unde sporul de populaţie se va fi revărsat pe pla­iurile încântătoare ale Ardealului şi pe câmpiile mănoase de către Tisa. Acolo a trăit acel neam de oameni cu mintea ageră, cu simţirea înflă­cărată, cumpătaţi în viaţa de toate zilele, muncitori şi neînfrânţi în lupta pentru existenţă, cari au ştiut să păstreze cea mai fidelă întipăritură a sufletului latin şi să afirme cea mai dârză voinţă de a trăi cum au apu­cat din moşi-strămoşi: ca Români adevăraţi. Spre a putea purta cu ei dealungul veacurilor comoara nepre­ţuită a fiinţei naţionale, au săvârşit fapte de al căror rod politic se bu­cură astăzi întreg neamul românesc.

Istoria ştie povesti, că dela 1437 până la 1918 au făcut 10 revoluţii ca să-şi păstreze dreptul lor de stă­pânire asupra pământului moştenit de la coloniştii romani; că ei au pornit mişcarea de la 1848 punând cu preţul sângelui chestiunea libertăţii naţionale a întregului popor româ­nesc de dincoace de Carpaţi; şi că tot ei cei dintâi s'au ridicat ca un singur om în toamna anului 1918 spre a înlesni pătrunderea doroban­ţului român în Ardealul ce-l aştepta de veacuri.

Această populaţie, numărând cam o jumătate milion de suflete, sâm­burele etnic cel mai curat al nea­mului nostru, trăeşte greu şi din cauza situaţiei geografice a ţinutului şi din cauza vitregiei timpurilor.

Aşezaţi într'o regiune muntoasă şi formând o massă compactă pe care Ungurii în curs de 1000 de ani nu au putut-o sparge necum fărămiţi, Moţii au trebuit să sufere acea po­litică maghiară maşteră de a-i ţine izolaţi în regiunile lor păduroase, în întuneric, în cea mai neagră sărăcie, în lipsă de orice ajutor şi de co­municaţii cu restul ţării.

Vremea de urgie a trecut. Trăim în România-Mare. S'au scurs 6 ani dela unire. Ne punem întrebarea: ce s'a făcut în ţara Moţilor în acest timp faţă de populaţia cea mai orop­sită sub Unguri, cea mai scumpă nouă, căreia îi datorim fără nici o rezervă întreaga noastră recunoştinţă pentru faptul de a fi ţinut sus prin vâltoarea trecutului simţul demnităţii naţionale şi-a fi îmbărbătat atâtea generaţii prin pilda lor eroică?

Unei populaţiuni tratată de secole cu cea mai revoltătoare vitregie, nu este suficient să-i spui astăzi: mulţumeşte-te că s'a înfăptuit idealul naţional; acestea sunt vorbe goale pentru cine trăeşte în suferinţă. Schimbarea regimului politic nu în­seamnă decât foarte puţin pentru o lume, care din întunericul unei vieţi mizerabile nu simte deosebirea între trecut şi prezent.

Şi astăzi Moţii stau tot izolaţi de restul ţării. De legarea ţinutului moţesc prin căi ferate cu împrejuri­mile, nici vorbă nu este: abia s'a început, în al VI-lea an al unirii, con­struirea unei şosele.

Şi astăzi Moţii îşi cântă jalea lor din negurimea vremii:

„Munţii noştri aur poartă
Şi noi cerşim din poartă în poartă"

Băile de aur nu sunt ale popula­ţiei autohtone, care munceşte ca slugi la extragerea metalului preţios spre a intra, şi astăzi tot în pose­sia streinilor, pe cari, dacă am fi mânuit cu pricepere şi corectitudine arma tratatului de pace, i-am fi pu­tut da afară şi naţionaliza cu fapta, nu cu vorbe viclene, acele între­prinderi. O goană pătimaşă, pasi­bilă de cod penal, după îmbogăţire fără muncă a cuprins pe toţi politicianii României-Mari, împingându-i la transacţiuni vinovate cu foştii duşmani spre a acapara ceiace prin drept istoric şi naţional aparţine Moţilor. Iată ce scrie în această pri­vinţă, marele luptător naţionalist ră­mas sărac şi dat la o parte în aceste vremuri de căpătuire a tutu­ror incapacităţilor pentrucă este om de caracter, iată ce scrie în această privinţă dl Amos Frâncu, în memo­riul adresat primului ministru, cu data de 22 Iulie 1924, referitor la întreaga problemă de ordin naţional a chestiunii moţilor:

„Intre aceste acaparări ilegale re­amintesc minele aurifere „12 apos­toli" lângă Brad, care formând pro­prietatea unor cetăţeni germani, după lege şi tratatele internaţionale de pace trebue să intre în stăpânirea Statului român, iar nu în stăpânirea ilegală a societăţii „Mica", sub care s'au adăpostit un grup de oameni politici şi bănci, reuşind a înlătura sequestrul şi a pune mâna pe cea mai bogată mină de aur de pe con­tinent. Această acaparare s'a făcut în mod gratuit în urma faptului că guvernul trecut (Averescu) a permis în chip ilegal să se exporte aur frustându-se legea şi păgubindu-se ţara (în momentul când valuta noastră suferea şi din cauza lipsei stocului de aur ca garanţie a emisiunii noas­tre de hârtie monetă); iar întreprin­derea s'a lăsat efectiv sub conduce­rea maiorului prusian care a func­ţionat la Comenduirea Pieţii Bucu­reşti în timpul ocupaţiei, în aşa con­diţii, că nu se plătesc cu lunile lu­crătorii români şi sunt împinşi ast­ fel la o stare de surescitare insu­ portabilă cum s'a convins şi Asociaţia inginerilor români".

In ce priveşte situaţia pădurilor din ţinutul Moţilor, aceasta nu este mai îmbucurătoare. In loc să se facă actul de dreptate istorică, dând Mo­ţilor munţii Apuseni în proprietatea lor şi îndrumându-i să le exploateze bogăţiile prin cooperative de fapt şi în fond româneşti, dându-le acei munţi pe cari i-a cerut Avram Iancu în urma revoluţiei dela 1848 printr'un memoriu documentat înaintat îm­păratului habsburgic; sau cel puţin în loc să se aplice legea agrară până la măsura maximală, prevăzută de legiuitor, s'a creiat astăzi o situaţie aşa de tulbure, din cauza nedreptă­ ţilor comise, încât guvernul este adânc îngrijorat.

Toată lumea din Ardeal cunoaşte modul cum s'a aplicat reforma agrară în ţinutul Moţilor. A fost o practică revoltătoare, pătată de ne­cinste şi de sfidare a intereselor noastre permanente ca neam şi ca Stat. Cu aur jidovesc s'au cumpărat conştiinţe de români, cari ieşiţi din rândurile poporului, aveau în virtu­tea legăturii imediate cu el datoria să-l apere ca funcţionari de stat, ca membri în diferite comisii, ca jude­cători, avocaţi şi parlamentari; iar nu pentru argintii lui Iuda să ia partea proprietarilor străini şi a ex­ploatatorilor jidani la praznicul is­toric al împroprietăririi Moţilor cu pădurile ce li se cuveneau de vea­curi.

Atraşi de puterea aurului mânuit de jidani, s'au năpustit asupra bo­găţiilor silvice din Munţii Apuseni, tot felul de aventurieri, politiciani fără scrupule susţinuţi de la centru, oameni fără meserii definite, rude şi protejaţi de ai puternicilor zilei s'au năpustit la pomană, asigurându-şi garanţiile formale ale dreptului de exploatare cu jandarmul la dispo­ziţie spre a despuia pe Moţi de pa­trimoniul lor strămoşesc tocmai sub regimul domniei româneşti, dela care brava populaţie băştinaşă aştepta altceva decât călcarea legii în pa­guba ei şi în profitul jidanilor şi jidoviţilor în anii de graţie 1922—25.

Este revoltătoare metoda, expusă de dl Amos Frâncu în memoriul său mai sus menţionat, metodă prin care o seamă de vânduţi şi inconştienţi, români de baştină, au răstălmăcit cu rea credinţă, gras plătită, dispoziţiile legii agrare în aplicarea ei; cum au lipsit pe Moţi de dreptul de a fi ascultaţi ca parte în judecată folosindu-se de procedura perfidă de a-i cita prin afişare cu termen scurt, în loc de citare personală (sau în alt mod dar cu cea mai largă pu­blicitate efectivă), aşa încât biata populaţie oropsită, persecutată şi bă­tută de jandarmi, nu a putut lua cunoştinţă de ziua judecării proceselor şi astfel s'a văzut înaintea unei sentinţe definitive, ticluite fără prezenţa lor, răpindu-le beneficiile legii agrare.

Este meschină şi demnă de dis­preţ politica de a amăgi în calitate de miniştri nenorocita populaţie cu făgăduinţe neîmplinite, ca şi cum înalţii demnitari ai statului nu şi-ar da seama că minciuna practicată ca metodă de guvernământ prăbuşeşte în dauna ţării prestigiul autorităţii, ca şi cum nu şi-ar da seama că prin asemenea purtare se sfâşie în sufletul curat al Moţului imaginea aceia scumpă, simbolică, revărsând încredere necondiţionată, imaginea Regelui desrobitor, care a făgăduit solemn la Câmpeni că Munţii Apu­seni îi vor aparţine, iar sfetnicii Majestăţii Sale au împiedicat să se împlinească pe de a întregul şi fără zăbavă binefacerea cuvântului regal.

Iată, dlor politiciani, cari nu vă res­pectaţi cuvântul dat, până unde pot ajunge pustiirile morale ale politicii de promisiuni deşarte:

Fără a mai aminti mizeria econo­mică, culturală, sanitară în care se sbat Moţii de Ia unire până astăzi, mă mărginesc a învita pe cititorii noştri să tragă concluzia asupra adevăratei situaţiuni din următoarele urgente măsuri pe cari le propune, ca îndreptare Dl Amos Frâncu în memoriul adresat primului ministru:

1. Anunţarea legii pentru recunoa­şterea proprietăţii Moţilor conform memorandului lui Avram Iancu şi expozeului meu de faţă.

2. Numirea unui comisar regal pentru soluţionarea întregului complex de chestiuni economice, agrare şi ad­ministrative, indicate în acest me­moriu.

3. Împroprietărirea urgentă a Mo­ţilor cu păduri şi păşuni atât în do­meniile Statului cât şi în domeniile privaţilor mai ales Banffy, Urmanczy, Tischler, Kemény (Mănăştur) şi „Călăţele" cu eliminarea soc. exploata­toare, în particular a societăţilor „Regatul-Mare", „Râul-alb", „Călăţele" şi a antreprenorilor prin exproprie­rea integrală a terenurilor până la cota maximală legală conform concluziunilor din acest memoriu.

4. Amnestierea contravenţiilor sil­vice şi suprimarea procedeurilor penale în nex cu Reforma Agrară (Ră­chitele, Fild, etc.).

5. Anchetarea imediată şi repre­siunea abuzurilor administrative şi jandarmereşti cu permutarea orga­nelor agrare, silvice, judecătoreşti şi jandarmereşti, abuzive, nepregătite ori străine.

6. Anunţarea creerii unui nou ju­deţ a Munţilor Apuseni şi Zărand.

7. Intensificarea organizaţiei coo­perative şi înfiinţarea unei sucursale a Băncii Naţionale în Munţii Apu­seni, cu sferă lărgită pentru necesi­tăţile economice de acolo.

8. Însărcinarea Ministerului de Răsboi cu alimentarea în cost pro­priu a Moţilor şi cu deposite în Gilău, Huedin, Câmpeni, Abrud, Zlagna şi Brad.

9. Înfiinţarea de spitale pe lângă Abrud şi Huedin, cari vor fi a se mări şi în Gilău, Câmpeni, Zlagna şi Brad, înfiinţarea de dispensării pe lângă fiecare secretariat, în frunte cu medic român şi aranjarea de echipe volante în fiecare comună.

10. Stârpirea alcoolismului prin măsuri sistematice, reducerea cârciumelor şi revocarea licenţelor date agenţilor pansemitismului internaţio­nal (adică jidanilor).

11. Înzestrarea cu şcoli şi biserici a fiecărui sat, introducerea învăţă­mântului ambulant în cătunele res­firate şi crearea de şcoli miniere în Abrud şi Brad, de şcoli de industrie de lemn şi lăptarii în centrele mai importante cum sunt Câmpenii, Că­lăţele şi Gilău.

12. Deschiderea liniilor de comu­ nicaţie, tren şi şosele conform pro­iectelor studiate şi în particular a liniilor de tren Abrud — Brad, Zlagna — Abrud şi Câmpeni — Vaşcău, atât pentru consideraţiuni strategice cât şi economice şi amenajarea tu­turor şoselelor ce duc din Munţi la centrele din vale.

13. Revocarea imediată a o donanţei Casei Pădurilor, prin care se introduc munci silite contra lemnului şi păşunilor plătite şi revocarea or­donanţei prin care se opreşte a se da lemn particularilor. Reducerea tarifei silvice cu 50% ca şi în tre­cut pentru Moţi.

14. Împlinirea desideratelor, cu rezerva de sus a Comisiunii compuse din parlamentari şi specialişti.

15. Primenirea întregului aparat administrativ, judecătoresc, a, sigu­ranţei publice, silvice şi agrare, re­organizând în prima linie Comitetul Agrar, cu revocarea mandatului dlui Petru Groza, incompatibil ca inte­resat la societăţile în conflict cu Moţii şi întregirea cu membri, cu­noscători ai raporturilor transilvă­nene".

Dintre aceste soluţii unele se pot executa imediat. Simţul cuminţeniei politice impune faţă de Moţi o ast­fel de purtare în viitor, în djţt aceşti nedreptăţiţi şi oropsiţi împinşi Ia desperare să nu iasă din cadrul le­galităţii, luând drept exemplu atitu­dinea „luminatului" guvern, care a călcat legea agrară spre a îmbogăţi câţiva jidani şi a căpătui o haită de jidoviţi.

I. C. CĂTUNEANU, Profesor la Universitatea din Cluj

(Preluare din revista Înfrățirea Românească, anul I, nr 3 din 1 iunie 1925)