Dl Iorga și delegatul studențimei la serbarea de la Blaj

La comemorarea zilei de 3/15 Mai 1848 dela Blaj, am avut dele­gaţia să iau cuvântul în numele stu­denţilor români din întreaga ţară.

Dându-mi-se mie această însărci­nare, am plecat spre acest loc, — sfânt nu numai mie ci tuturor ace­lora cari simt româneşte, — cu o vădită emoţie în suflet. Aveam să revăd, după cinci ani de zile, oră­şelul modest din colţul celor două Târnave căruia îi datorează atât de mult întreg neamul românesc. Aveam să simt iarăşi acel fior al Blajului, care m'a cuprins în scurtul timp cât am stat acolo, pe băncile şcoalei. Cine merge la Blaj şi îi cunoa­şte trecutul, este cuprins de vraja umbrelor marilor dispăruţi, pe cari l-a avut Blajul.

N'a fost o sarcină pentru mine să merg la Blaj, ci dimpotrivă a fost o bucurie.

Prin cuvintele rostite am relevat importanţa zilei, asemenea şi rolul ce l'a avut tinerimea acelor vremi în lupta naţională a românilor ardeleni, făcând comparaţie cu marea luptă naţională ce o duce azi nea­mul românesc, începută de studenţime. Iar la sfârşit, ca o dovadă că tinerii cari se jertfesc în lupta naţională ce o duce întreg neamul românesc, pentru a scăpa ţara de puhoiul jidovesc, sunt preţuiţi aşa cum îşi preţuiau generaţia tineră de acum aproape un secol, am pro­pus celor de faţă, în numele studențimei române, o moţiune prin care ceream juraţilor severineni achitarea lui C. Zelea Codreanu.

„Odiosul fapt" (sic!), a stârnit un entuziasm general, începând dela intelectuali până la cel din urmă ţăran. Singur dl Iorga şi cu câţiva cari făceau cor în jurul dsale, manifestau o vădită indignare, faţă de „nelegiuirea" ce am comis.

Dacă cineva e tâmpit, dece să urcă la tribună?, spunea dl Iorga în auzul tuturora, însoţind aceste cu­vinte — puţin măgulitoare pentru mine, — cu gesturi ce denotau o vădită indignare. Nu vorbesc de ca­litatea mea oficioasă, reprezentând în acel moment studenţimea română din toată ţara, ci rămân numai la persoana mea. Dacă dl Iorga a ve­nit la acea serbare, ca la un hram al naţiunei, lăsând la o parte tot ce e trecător, desbrăcat de orice consi­deraţii politice, în numele „Ligii cul­turale", fie-mi permis a-i spune că încă tânăr cum sunt, am fost stă­pânit de un sentiment tot atât de înalt şi curat ca şi dsa. N'am venit nici eu la acea serbare ca să fac jocul mârşav a vreunui partid politic, cum credea poate dsa. Am venit ca să aduc solie celor dela Blaj, adunaţi pe „Câmpia libertăţii'', de­ spre ceeace simte şi crede generaţia tineră a neamului românesc. Am adus închinare din partea studenţimei, în faţa memoriei eroilor anului 1848. Toate acestea cred că nu sunt fapte, pentru cari aşi fi meri­tat să fiu tratat aşa cum am fost tratat. Iar faptul că am cerut să-şi spună şi cei de acolo cuvântul lor, — alături de toată ţara, — pentru achitarea colegului nostru C. Zelea Codreanu, nu este o faptă pentru care să merit calificativele date din partea dlui Iorga.

Serbarea dela Blaj a fost un bun prilej pentru observator, să vadă cum azi toată lumea îşi dă seama tot mai mult de grozăvia pericolu­lui jidovesc. Poate numai singur dl Iorga n'a observat ceeace se petrece în sufletul celor cari erau la Blaj. Entuziasmul cu care a fost primită defilarea studenţimea sub drapelul svastica al Centrului studențesc „Petru Maior" din Cluj, este un semn de care trebue să ţină seama bârfitorii noştri.
­
Tot ce regret e că am fost bru­scat chiar de către dl Iorga. Imi ­ aduc aminte cu drag din vremi de restrişte pentru noi ardelenii, când, cetind pagini din trecutul nostru, scrise, de dl Iorga, — desprindeam din acel scris romanesc figrurile mă­reţe ale voevozilor, păzitori ai neamului şi credinţei strămoşeşti. — A trecut cam mult deatunci. Nu mă gândeam că va veni timpul când acela a cărui scris întăreşte azi cre­dinţa în mine, că ceasul desrobirei se apropie, să mă bruscheze aşa cum m'a bruscat. E amară decepţia şi îndeosebi atunci când eşti lovit pe nedrept, din partea acelora pe cari i-ai iubit atât de mult şi poate îi mai iubeşti şi azi.

Iertători trebue să fie bătrânii, fi­rea omului bătrân o spune, în ca­zul de faţă, — să mă scuze dl Iorga, — am să fac pe omul bă­trân.

I. S. Suciu

Nota redacţiei

Întrebăm pe „marele nostru învă­ţat" gratificând cu calificativ de tâmpit pe delegatul studenţimei care vorbea în numele tineretului univer­sitar din întreagă ţara asupra peri­colului evreiesc, cum califică dsa pe dl lorga de acum 15—20 de ani când scria şi vorbea despre acelaş pericol jidovesc cu mai multă vehe­menţă decât tânărul Suciu la Blaj? Oare pericolul jidovesc s'a micşo­rat sau a crescut de atunci? Dacă a crescut de ce închide astăzi ochii dl Iorga asupra unei probleme vitale pentru neamul nostru? Aşa înţelege dsa să ia în cercetare marele pro­bleme în vremea când luptă din răsputeri să ajungă Prim-Ministru?

Crede domnia sa că, tăcând spre a plăcea puterii jidoveşti şi a veni la guvern prin ajutorul clandestin al acestei puteri, crede că serveşte în mod dezinteresat cauza acestui popor ce geme sub presiunea se­mită?

Invităm pe dl Iorga să-şi facă un scrupulos şi sever examen de con­ştiinţă înainte de a se repezi la asaltul puterii cu mentalitatea că toţi cari dau alarma asupra pericolului jidovesc sunt nişte „tâmpiţi".

(Material preluat din revista Înfrățirea Românească, anul 1, nr 4 din 15 iunie 1925)