Prima și ultima întâlnire cu Comandantul Bunei Vestiri, Ilie Gârneață

Participam la Congresul academic dela Munchen. Ajungând mai târziu în sala de conferinţe, am găsit un loc liber chiar lângă Bădia Gârneaţă şi Ghită Racoveanu. In pauză au urmat presentările şi astfel ne-am cunoscut.

Ilie Gărneață
Ilie Gârneață

In cursul uneia dintre conferinte, Bădia Gârneaţă şi G. Racoveanu au părăsit sala. Mi s’a părut că mi-au făcut şi mie semn, dar eu am rămas pe loc, neştiind despre ce este vorba şi, apoi, voiam să-l cunosc pe A. cu a cărui soră fusesem prietenăşi colegă în acelaş timp la liceul Despina Doamna dela Argeş. Bădia însă, suflet ales, a trecut cu vederea gestul meu negativ şi n’a schiţat niciun fel de reproş. Clipele ce-au urmat, de care n’au avut parte mulţi legionari să le trăiască, se datoresc ploaiei torentiale care ne-a hărţuit tot timpul.

In pauza de la prânz, am refuzat amândoi invitaţia la masă a Monseniorului B. Ajunşi în stradă, l-am întrebat pe Bădia dacă luăm tranvaiul.

-Nu, că n’am bani.

-Dar am eu, i-am replicat.

-Cum crezi că admit să plătească o fată, şi încă legionară?

Umblam pe străzi să treacă timpul şi imploram în gând Cerul să ni-l scoată în cale pe Drul Victor Apostolescu ca să ne salveze. Ca să ne mai treacă frigul, udaţi şi de ploaia persistentă, îi amintesc Bădiei de un proverb românesc: „când îngerii sunt la drum, vremea va fi bună”. Ce haz a făcut! Apoi îmi exprim o nedumerire:

-Domnule Comandant, Vă ştiam dintr’o fotografie şi eram sigură că sunteţi mai scund.

Acum chiar că a râs deabinelea şi m’a lămurit că, în fotografia Văcăreştenilor pe care am văzut-o cu, el stătea pe scaun.

Văcăreștenii
Văcăreștenii

Ochii mei vedeau in acea fotografie un grup de Feti Frumoşi, în costume nationale, în frunte cu Căpitanul, iar sufletul îmi spunea că din inima lor avea să crească acel falnic arbore care va acoperi cu coroana lui întreaga Tară Românească: LEGIUNEA! Şi în adevăr, grupul Văcăreştenilor va fi un făuritor de nou şi aprig destin ce va aprinde în sufletul Neamului gândul legionar şi va făuri un viitor mai fericit pentru Natia noastră atât de încercată.

Cu aceste gânduri şi ca pe timp de ploaie, ne-am întors la Congres, sigură că pot intra, când ştiam de cine sunt însoţită. A doua zi Congresul urma să continue desbaterile la Regensburg. Eu însă trebuia să plec la Paris. Deşi Bădia şi G. Racoveanu insistară să mai rămân şi chiar mă invitară la Erding, n’am făcut-o şi voiu regreta toată viaţa. Dacă aş fi ştiut că-l văd pentru ultima oară, aş fi rămas.

Acum, când ar fi trebuit să-ţi serbăm ziua de Sf. Ilie, eu te rog cu lacrimi în ochi să-mi ierţi absenţa dela ultima întâlnire, când ne-ai părăsit pentru drumul fără întoarcere. Trista veste despre dispariţia lui mi-a sosit pe când eram bolnavă la Veneţia. M’aş fi dus şi aşa dacă ştirea dela Dr. Apostolescu n’ar fi avut două zile de întârziere.

-Voi veni însă, Bădie, cu săcuşorul de pământ promis şi cu florile, despre care îmi spuseseşi atunci, în ploaie, că-ti plac atât de mult! Cu această ocazie, îţi voiu cere şi iertare.

Bădia Gârneaţă va fi mereu printre noi. Cu blândetea şi bunătatea lui, cu ţinuta lui impunătoare, părea sosit dintr’o lume de poveste. El va rămâne permanent ancorat în inimile noastre, pentrucă ne iubea pe toti şi ne îndemna să mergem pe calea înţelegerii şi a armoniei. A rămas credincios trecutului de luptă şi fidel idealului legionar. Pigmeii strecurati printre noi n’au avut curajul să-l atace decât după moartea lui. Fusese respectat şi de duşmanii Mişcării! S’a găsit totuşi, acum, un nemernic care să-i profaneze memoria, căutând să-i întunece toate luminoasele lui merite, printre care, mai ales, şi pe acela de a fi încercat să salveze legionărimea dela exterminarea plănuită de Regele Călău şi asmuţită de nesocotitul profanator de astăzi.

Dorina GABOR

Viena, 20 Iulie – Sf. Ilie, 1973

Sursa: Pământul Strămoșesc, serie nouă, anul I, 1974 – Buenos Aires, Argentina