Scrisori studențești din închisoare: Se stinge boierimea de pe vremuri...

(Doamnei G. …)

Văcăreşti, 6 februarie 1924

Preaonorată doamnă G. …,

Ieri am avut fericirea de a primi aici, la închisoarea Văcăreşti, vizita domniei-voastre, urmaşă a uneia dintre cele mai vechi familii a boierimii noastre româneşti, şi, desigur, a unui nume adânc legat de pământul acesta. Este numele de Câmpineanu, în faţa căruia noi, trăitorii de astăzi, cunoscători ai trecutului, ne descoperim cu veneraţie, cu adâncă pietate capetele.

…Şi după ce aţi plecat de la noi în ziua aceea cu soare, cu un vânt prevestitor de primăvară, după ce porţile cele mari de fier s-au închis din nou cu zgomot surd în urma voastră, am căzut pe gânduri tăcuţi şi ne gândeam… că pentru noi nu vine primăvara…

……………………………………………………………

Se stinge şi boierimea noastră de pe vremuri… Şi ne întrebăm: oare cine rămâne în urma Ghiculeştilor şi cu ce avere? Cine în urma Cuzeştilor şi cu ce avere? Cine în urma Câmpinenilor, Rosnovenilor şi cu ce avere? Oare cine rămâne în urma boierimii care şi-a săpat numele în marmura bisericilor? Oare cine rămâne în urma boierimii care a născut din sânul său pe cel mai mare apărător al ţărănimii româneşti, Alexandru Ioan Cuza Vodă? Oare cine rămâne în urma boierimii care a născut din sânul său şi a întreţinut la studii în străinătate pe marele român care a fost Mihalache Kogălniceanu?

Dar oare pentru ce, la sate şi la oraşe, biserici nu se mai fac, iar cele care sunt se dărăpănează?

Pentru ce în satele noastre cumetrii ca pe vremuri nu se mai fac, la care boierii botezau celui mai vrednic gospodar, şi nici nunţi cu alaiuri la care boierii cununau pe fata şi feciorul cel mai mândru?

O, Doamne! E dureros răspunsul. Priviţi numai puţin în jur şi întrebaţi-vă cine vă înlocuieşte?… Şi recunoaşteţi-vă păcatele!…

Boierii cei noi nu se cheamă nici Ghica, nici Kogălniceanu, nici Negri, nici Greceanu, nici Câmpineanu. Numele lor sună Bercovici, Blank, Filderman, Rosenthal, Schuller, Stern, Calmanovici, Fischer… şi aşa mai departe.

Când la Paris, Berlin şi în alte părţi din străinătate, pe la 1840, erau plecaţi la învăţătură feciorii boierilor români, ştiam că ne aşteaptă dezrobirea de la ’48, Unirea Principatelor de la ’59, ştiam că ne aşteaptă secularizarea averilor mănăstireşti şi împroprietărirea ţăranilor de la ’64.

Dar, astăzi oare ce ne aşteaptă, când străinătatea este plină de feciorii jidanilor, în timp ce aici, în ţară la noi, studentul român îşi caută loc de chelner ca să nu moară de foame?

Am spus-o şi o mai spunem: ne aşteaptă biciul jidanului, ne aşteaptă jugul!

Şi oare mai avem ceva de făcut? Ne-a mai rămas ceva?…

Da! Lupta pe viaţă şi pe moarte!

Fără prea multă filosofie, fără rezerve şi fără mănuşi în mâini.

În această luptă datoria ne este să facem scut în jurul boierimii noastre de sânge. Iar datoria ei e să-şi înţeleagă rostul. Această boierime a sângelui nostru, înţelegătoare a rosturilor ei, ne trebuie şi nu vrem s-o înlocuim cu jidanii!

Importanţa aristocraţiei în toate timpurile a fost mare, la toate popoarele şi în toate direcţiile.

În Italia, Leonardo da Vinci, Rafael, Michelangelo, n-ar fi creat opere de artă străbătătoare a veacurilor, dacă n-ar fi existat în aristocraţia Italiei din secolul al XV-lea familiile de Medicis, Sforza etc.

Poate marea dezvoltare literară şi artistică a Franţei lui Ludovic al XIV-lea n-ar fi existat, dacă acea aristocraţie bogată n-ar fi pus la dispoziţia acestei dezvoltări toată averea şi tot concursul ei moral.

La noi, dacă n-ar fi existat o familie de boieri, care să întreţină la studii pe Mihail Kogălniceanu, el însuşi de viţă boierească, şi apoi mai pe toţi oamenii mari ai generaţiei trecute, Dumnezeu ştie ce am fi astăzi.

Dar, oare nu tot această boierime ne-a dat nouă pe Iancu Jianu, haiducul din munţii Olteniei?

În timpurile de astăzi, în Italia, Mussolini nu şi-ar fi putut salva ţara, dacă aristocraţia băştinaşă a Italiei nu i-ar fi pus la dispoziţie totul, pentru ca bătrâna civilizaţie latină să nu se prefacă în ruine.

(Dar să nu uităm că pe cât bine poate face o boierime, tot pe atâta rău poate face. Priviţi numai Rusia, unde aristocraţia rusească îşi scaldă în sânge mulţimea păcatelor ei!)

Iată pentru ce noi avem datoria să apărăm această a noastră boierime şi iată marea datorie care se desprinde pentru dânsa în lupta grea, pe care naţia românească o duce astăzi. Iată pentru ce avem datoria să o creăm, dacă nu mai există. O boierime a băştinaşilor, care să aibă ca normă de selecţie iubirea nestinsă pentru ţară, străvechea vitejie, înţelepciunea şi simţul măsurii. O boierime care să se formeze având ca normă libera selecţie a valorilor în toate direcţiile. Aşa precum s-a creat în Franţa acea „nobilime de spadă”, şi precum era pe vremea lui Napoleon, când fiecare soldat purta în raniţa sa bastonul de mareşal. Aşa precum s-a creat vechea noastră boierime ai cărei urmaşi sunteţi şi domnia-voastră.

Ce erau boierii lui Ştefan Vodă, dacă nu acei ţărani, care, purtându-se vitejeşte în războaie, primeau ca răsplată pentru eroismul lor moşii şi ranguri?

Oare familia boierească a Movileştilor moldoveni nu se trage din acel aprod Purice pe care Ştefan l-a făcut boier pentru vitejia lui, schimbându-i numele în Movilă?

Patru veacuri s-au scurs de-atunci… 1475. Pe valea cea albă a Războienilor 10.000 de boieri ai lui Ştefan Vodă, cădeau până la cel din urmă, înălbind văile cu oasele lor, întru apărarea patriei…

Aşa a înţeles boierimea moldoveană să scrie cea mai strălucită pagină de glorie a Moldovei, cu însuşi sângele ei.

Această boierime ne trebuie! Ea va trebui să-şi păstreze tradiţia şi urmând exemplul eroic al înaintaşilor de la 1475, va trebui să ne ajute pe noi, va trebui să intre cu noi alături şi pe faţă, reînviind străvechea vitejie, în lupta sfântă de apărare a pământului românesc!

…Veniţi la noi urmaşi ai vechii, vitezei noastre boierimi! Veniţi… Căci duşmanii sunt mulţi, puterile noastre sleite, iar ţara trage să moară!…

Corneliu Zelea Codreanu