Văcăreşti, 18 ianuarie 1924
Drag copilaş şi dragi copii,
Noi am primit scrisoarea ta… să zic a voastră a tuturor, pentru că într-însa este suflu dumnezeiesc şi sfânt al unei întregi generaţii.
Această generaţie se ridică astăzi de lângă malurile Ceremuşului şi până la Dunăre, de la Nistru şi până la Tisa, având în mii de piepturi un singur suflet, în ochi o singură scânteie, în mii de braţe un singur fel de spadă, în lume o singură menire: a mântui neamul acesta de români şi a păstra pământul în care se odihnesc şi se vor odihni liniştiţi părinţii, moşii şi strămoşii voştri.
Şi dacă vreţi să ştiţi datoria voastră cea dintâi, am să v-o spun. Este să iubiţi cu foc, copii, pământul acesta. Într-însul dorm şi vor dormi mereu toate amintirile voastre; să sărutaţi cu drag ţărâna lui; călcaţi încet – încetişor pe dânsa. Dedesubt sunt oase scumpe şi sânge mult. Fiecare os, fiecare picătură de sânge vor spune inimii voastre povestea de durere şi de vitejie, povestea neamului vostru; povestea unui neam de eroi.
Şi tot acolo veţi înţelege că pământul acesta a fost al vostru; că vouă vi se cuvine, că trebuie ori să vi-l luaţi, ori să muriţi până la cel din urmă.
Aceasta este cea dintâi datorie a voastră, copii! Pe celelalte o să vi le scriem la vremea lor. Până atunci studenţii români închişi la Văcăreşti te sărută pe tine şi pe voi toţi, care sunteţi nădejdea noastră de mâine.
Corneliu Zelea Codreanu