„Prietenul se cunoaşte la necaz" zice un proverb românesc. Şi cu adevărat se poate afirma acest lucru şi despre patriotismul fiecăruia din noi. Bun patriot este cu adevărat numai acela care îşi manifestă, în zile de grea cumpănă, dragostea Iui fată de naţiunea din care face parte.
Mulţi sunt aceia, cari prinşi în mrejele societăţii cosmopolite îşi uită de eul lor, de sacrele datorii faţă de naţiune şi aceşti indivizi sunt coadele de topor care aduc ruina naţiunii.
Sunt din fericire şi persoane cari nici un moment nu-şi uită de sine, în al căror suflet veghează trează sentinela conştiinţei naţionale şi cari persoane îşi subordonează toate interesele lor, intereselor naţiunii, poporului, din al cărui sânge sunt născute. Natural că cele din urmă sunt rari, foarte rari, şi ele când apar ca nişte comete, strălucesc un moment pe orizontul vieţei naţionale, apoi dispar, lăsând în urmă o dungă de lumină pe care, numai aceia o văd şi o simt cari şi-au sădit în suflet aceleaşi scântei ale fermei credinţi pe cari le nutrise decedaţii.
Unul din focarele care a radiat atâta patriotism, atâta dragoste neţărmurită de neam, de lege strămoşească, de obiceiuri, credinţe, de portul naţional românesc, a fost şi este adevărat şi astăzi orăşelul mic din inima Ardealului: Orăştia. Strânşi legaţi prin tradiţie de strămoşii lor, românii din acest oraş şi jur, precum şi-au păstrat în zilele de restrişte demnitatea de român, şi-o păstrează şi o vor mai păstra-o încă, credem, până la sfârşitul veacurilor, căci este un popor cu deplină conştiinţă de sine, un popor care nutreşte în suflet cele mai ferbinte scântei ale sentimentelor patriotice, un popor care nu numai în trecutul întunecat dar şi astăzi îşi urmează mereu aceeaşi cale a intereselor naţionale. Din sânul acestor români s'a născut acea „pasăre măiastră cu ciocul de fer" care ne-a vestit zorile zilei mult visatei libertăţi şi care s'a prăbuşit de pe vârful Carpaţilor când a voit să treacă dincoace de ei şi să dea mâna fraţilor de acelaş sânge. Acel suflet nobil, băiatul ţăranului Dumitru Vlaicu din Bintinţi, în atmosfera caldă a spiritului naţional dintre românii de pe aceste plaiuri s'a ridicat şi aici în acest orăşel şi-a petrecut mare parte din copilăria sa. Aici i-s'a născut idea sublimă să-şi facă aripi şi să se înalţe spre soare ca un vultur şi astfel să-şi ia Neamul şi „să-l treacă'n altă ţară" în pământul făgăduinţii, din ţara robiei seculare a Faraonului românilor.
Dar... înainte de Vlaicu şi după el, entuziaşti patrioţi din acest ţinut au avut foarte mult de suferit sub stăpânirea umilitoare a asupritorilor. Şi noi chiar aici în suferinţele acestea atât de neumane aflăm tăria şi constanţa neclintitului patriotism a acestor români cari au jertfit atât de mult pentru naţiune şi pe cari îi vedem că sufăr şi astăzi... pentru că îşi manifestă încă dragostea faţă de patrie, faţă de naţiune.
Pentru ca să nu creadă lumea că exagerez chestiunea las să urmeze aici câteva date cari vor dovedi cele spuse în privinţa aceasta.
In 16 Maiu 1903. — Părintele Ion Moţa, redactorul „Libertăţii" din Orăştie, e osândit în Cluj la 1 an temniţă ordinară şi 1000 kor. pentru articolul: „A murit Matia şi cu el şi dreptatea".
In 11 Nov. 1903. — Iuliu Ioanovici, redactor la „Libertatea" din Orăştie, e osândit în Cluj la 5 luni temniţă ordinară pentru „agitaţie în potriva Statului maghiar" , săvârşită în articolul „Sus inimile noastre".
In 19 Februarie 1905. — Iuliu Ioanovici, redactor responsabil la „Libertatea", e osândit pentru poezia „Roata dela Belgrad" a lui V. Moldovanu, la 1 an temniţă şi 1000 kor. amendă.
In 19 Aprilie 1905. — Preoţii I. Săcărea din Jibot şi Ion Moţa din Orăştie, sunt pedepsiţi cu câte 14 zile temniţă, câte 50 kor. amendă şi cu perderea drepturilor cetăţeneşti pe un an pentru că au făcut „agitaţie" de pe amvon citând o vorbire a dlui dr Aurel Vlad.
In 1 Iulie 1906. — „Curia" (Curtea de Casaţie) aprobă sentinţa adusă ca părintelui Ion Moţa să i se detragă pentru totdeauna ajutorul dela Stat sau congrua, ce i se cuvine ca preot şi nici odată să nu i se mai dea acest ajutor, ori unde ar fi dânsul în funcţie.
In 12 Iunie 1907. — Dna Anuţa Vlad, soţia dlui dr. Aurel Vlad, e osândită la 1 lună temniţă şi 200 kor. amendă pentru că la examenul unei scoale primare româneşti a îndemnat pe copii să vorbească şi să citească româneşte.
In 10 Februarie 1908. — Iuliu V. Ioanovici, redactor la „Libertatea" din Orăştie, e osândit în Cluj la 18 luni puşcărie ordinară, pentru „agitaţie prin presă".
In 27 Maiu 1908. — Dna Anuţa Vlad, e osândită în Deva la 1 lună închisoare şi 300 kor. pentru „agitaţie".
In 18 Dec. 1908. — In Orăştie 30 de inşi sunt citaţi la poliţie şi sunt pedepsiţi cu câte 30 kor. şi 2 zile închisoare, pentru că la costumul naţional au purtat ici-colo culorile tricolorului român.
In 18 Dec. 1908. — Sunt pedepsiţi de poliţia din Orăştie cu câte 2 zile închisoare şi 30 kor. dr. Aurel Oprea şi Ioan Mihali fiindcă copilaşii lor aveau tricolor la costumele româneşti.
In 4 Martie 1909. — Părintele Ion Moţa, redactorul „Tovărăşiei" şi „Foii Interesante" (ca supliment la „Libertatea" din Orăştie), e pedepsit cu 8 kor. de către procuror, — pentrucă factorul a pierdut un nu măr din „Tovărăşia si Foaia Interesantă", care astfel dlui procuror nu i-a mai sosit.
In 9 Iulie 1910. — In Orăştie multă lume la târg. Jandarmii pornesc o goană după tricolor. Zmulg nu numai cingătorile, ci până şi băerile dela trăistii, bătând şi arestând o mulţime de ţărani pe cari apoi poliţia oraşului îi pedepseşte pentru „agitaţie" în contra statului naţional maghiar.
In 9 August 1910. — In Orăştie dna Anuţa Vlad, e pedepsită cu 2 zile temniţă şi 40 kor. amendă pentrucă a purtat brâul tricolor.
În 10 Oct. 1910. — Păr. I. Moţa e pedepsit cu 40 kor. pentru o broşură „antipatriotică" în care spunea că trebue să boicotăm pe străini. [*]
Iată deci o imagine fugară în care se vede totuş clar suferinţele românilor din Orăştie şi jur şi mai ales în care se vede atât de frumos strălucind, ca soarele de după nori, iubirea mare de limbă, de credinţe, de obiceiu; din cari se vede caldul patriotism ce-au nutrit românii din aceste locuri.
Şi acuma, dacă vom privi la faptele mari din satele noastre, la sacra luptă naţională ce-au început-o tinerii universitari pentru desrobirea economică a patriei, — oare pe cine vom vedea în fruntea acestor mişcări şi în fruntea acelora cari fără vină — ca şi în zilele asupririi — au suferit şi au tăcut. Nu este oare printre dânşii traducătorul „Protocalelor înţelepţilor Sionului?" Şi dacă este, să ne întrebăm cine este acela şi de unde e? Ion Moţa, fiul, din Orăştie. Nu e mai prejos de tatăl său. „Aşchia nu sare departe de copac. Din stejar, stejar răsare!" Cu astfel de oameni se poate mândri naţiunea română, căci ei lucrează din toate puterile lor pentru binele ei.
Astfel de oameni a crescut şi a nutrit pământul acesta sfânt. Şi cine ştie câţi o să mai crească. Numele lor va străluci pe paginile istoriei naţionale în eternitate, căci patriotismul lor i-a făcut nemuritori.
SIMEON RUSU
[*] Datele acestea sunt scoase din "Suferinţele din Ardeal" de Vasile-Stoica, Chicago, ILL. 1917.
(Material preluat din publicația Înfrățirea Românească, anul I, nr. 2 din 15 mai 1925)